VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Ungaria va oferi R. Moldova sprijin și un șir de facilități în procesul de integrare europeană

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a semnat la Budapesta cu omologul său maghiar, Peter Szijjarto, planul de acțiuni dintre ministerele de Externe din R. Moldova și Ungaria privind schimbul de cunoștințe în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Documentul prevede mai multe beneficii pentru cetățenii Republicii Moldova. Astfel, funcționarii publici de la noi vor beneficia de experiența Academiei Diplomatice Maghiare în materie de integrare în UE, prin seminare și traininguri organizate atât la Chișinău, cât și la Budapesta și vor avea loc schimburi de diplomați, cadre universitare, oficiali, experți și cercetători pentru a sprijini procesul de integrare în UE.

De asemenea, s-a convenit asupra acordării unei cote din bursele Stipendium Hungaricum, prevăzute pentru studenții moldoveni în domeniul studiilor UE pentru programele de licență, postuniversitare și doctorat în universitățile maghiare.

„În cadrul întrevederii i-am mulțumit omologului meu pentru sprijinul acordat de Ungaria parcursului european al R. Moldova și am subliniat dorința de a intensifica dialogul în această direcție, inclusiv pe durata Președinției ungare la Consiliul European, care va fi deținută în semestrul doi al anului 2024. Péter Szijjártó a menționat că Ungaria va sprijini parcursul european al Republicii Moldova”, a declarat Mihai Popșoi.

De asemenea, demnitarul a declarat că din 2 aprilie vor fi reluate zborurile directe Budapesta – Chișinău de către compania Wizz Air.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.