VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Importanța susținerii vectorului european, discutată de ambasadorul României la o întâlnire cu liderii Blocului politic proeuropean

Ambasadorul României, Cristian-Leon Țurcanu, a avut azi, la sediul misiunii, o întrevedere cu liderii Blocului politic proeuropean format din partidele CUB, LOC, PPDA și Partidul Schimbării.

„Am discutat în detaliu despre planurile Blocului politic în contextul ciclurilor electorale care urmează, precum și despre importanța susținerii vectorului pro-UE ca singura soluție pentru asigurarea stabilității și bunăstării cetățenilor de pe acest mal al Prutului”, a scris Crstian-Leon Țurcanu pe rețelele sociale.

Blocul politici proeuropean a fost creat la sfârșitul lunii ianuarie, în urma unui acord semnat de Platforma DA, Liga Orașelor și Comunelor și Partidul Schimbării. Ulterior, peste o lună, acestei forțe s-a alăturat și Coaliția pentru Unitate și Bunăstare.

În cadrul ședințelor comune ale partidelor din noul bloc, formațiunile au precizat că au decis să-și unească forțele pentru a întări ”temelia unei alternative democratice, competente și responsabile, într-o perioadă în care cetățenii au nevoie de siguranță, bunăstare și speranță”.

Blocul a anunțat deja că vor propune un candidat unic la scrutinul prezidențial din toamna acestui an.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.