În cazul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Toma Ciorbă și al Spitalului Dermatologie și Maladii Comunicabile are loc fuzionarea prin absorbție. O spune ministrul Ala Nemerenco, potrivit căreia o astfel de reformă era necesară întrucât Ministerul Sănătății a obținut finanțare pentru dotarea unui laborator microbiologic modern, iar infrastructura spitalului Toma Ciorbă nu permite amenajarea unui astfel de laborator, notează IPN.
Ala Nemerenco spune că scandalul iscat în jurul spitalului Toma Ciorbă a avut menirea să inducă în eroare opinia publică, toți medicii de bună-credință din instituție înțelegând necesitatea reformării acestei instituții. Potrivit Alei Nemerenco, spitalul nu dispune de secție de reanimare, fapt inimaginabil pentru un spital de boli infecțioase.
„În Republica Moldova este foarte ușor de manipulat. Au fost foarte multe povești, dar nimeni, nici chiar politicienii care au criticat această fuzionare și chiar catedrele care au făcut gălăgie, nu au văzut că acolo e fuzionare prin absorbție. Ceea ce înseamnă că Spitalul Toma Ciorbă nu suferă modificări. Medicii au spus că au fost în prima linie în perioada COVID. Îmi cer scruze, dar nu sunt de acord. Ei nu au avut posibilitatea să fie în prima linie, deși ar fi trebuit, din cauza că nu au avut o secție de reanimare. Și orice pacient care ajungea într-o stare mai gravă trebuia transferat în alt spital”, a spus Ala Nemerenco în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.
Potrivit ministrului, autoritățile au obținut o finanțare generoasă din partea unei fundații franceze care urmează să doteze cu echipament modern un laborator microbiologic. Ala Nemenreco spune că starea deplorabilă în care se află clădirea spitalului Toma Ciorbă nu permite deschiderea laboratorului în incinta acestei instituții.
„Noi am obținut fonduri și avem un memorandum semnat cu o fundație impunătoare din Franța pentru a realiza un laborator modern, care va fi finanțat de ei. E vorba de un laborator virusologic, microbiologic. Problema este că noi nu avem unde să-l dislocăm la Spitalul Toma Ciorbă. Când a venit delegația din Franța, administrația a arătat o clădire cu două etaje, într-o stare deplorabilă, și a spus urmează să se repare clădirea și ulterior acolo va fi amenajat laboratorul. Francezii au plecat speriați. Erau ei rușinați de obrăznicia noastră. Eu le-am spus că voi găsi spațiu la celălalt spital și vom avea un laborator modern, așa cum merită cetățenii Republicii Moldova”, mai spus ministrul Sănătății.
Potrivit proiectului de hotărâre, aprobat de Guvern, privind fuzionarea celor două instituții medicale, „spitalul Toma Ciorbă a fost creat în 1896 și își desfășoară activitatea în clădiri ale căror termen de exploatare este depășit considerabil și nu corespunde cerințelor contemporane”.