VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Proiectul creării școlilor model, discutat la Ialoveni. Dan Perciun: Vom oferi alocații lunare și vom procura 70 de autobuze

Alocație lunară de 50 de euro pentru elevi și procurarea a 70 de autobuze noi pentru transportarea copiilor. Sunt câteva dintre obiectivele proiectului Ministerului Educației privind crearea unei rețele de școli model în țară, subiect discutat de șeful instituției, Dan Perciun, cu directorii de școli și profesorii din raionul Ialoveni.

„Scopul creării școlilor model este de a oferi oportunitate elevilor de a învăța în condiții de studii bune și posibilitate părinților de a alege o educație de calitate pentru copiii lor”, a declarat Dan Perciun.

Ministrul a vorbit despre necesitatea investițiilor în infrastructura instituțiilor, care presupune renovarea integrală și dotarea cu tot echipamentul și instrumentarul necesar, investiții care pentru fiecare școală model se ridică la două milioane de euro. Un alt aspect se referă la asigurarea cu transport a elevilor care vor veni la aceste școli, urmând să fie procurate 70 de autobuze. Totodată, părinților care vor decide să își transfere copiii în aceste școli li se va fi oferi o alocație lunară de 50 de euro, iar alimentația copiilor transportați va fi gratuită.

Demnitarul a discutat despre debirocratizarea sistemului educațional și despre problema deficitului de cadre didactice. Crearea rețelei de 35 de școli model, câte una în fiecare raion, nu exclude investițiile în celelalte instituții de învățământ din țară, a menționat ministrul. În context, Dan Perciun a vorbit despre dotările cu echipamente IT a 235 de școli și renovarea blocurilor sanitare în alte 142 de școli. 

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.