Secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană, este oficialul în care românii au cea mai mare încredere, arată un nou sondaj al companiei de cercetare din România INSCOP Research, realizat la comanda news.ro.
Studiul arată că oficialul NATO se bucură de încrederea a 34% din românii participanți la studiu. Pe locul al doilea, cu 32%, este urmat primarul Clujului și fostul premier, Emil Boc. În top cinci se mai află fostul premier Victor Ponta – 24,1%, actualul șef al guvernului de la București, liderul PSD, Marcel Ciolacu – 20,5%, și fostul primar al Bucureștiului Gabriela Firea, cu o cotă de 19%.
Totodată, președintele României, Klaus Iohannis, este personalitatea cu cea mai mare notorietate dintre numele testate, 98.9% dintre respondenţi declarând că au auzit de el. Liderul de la Cotroceni este urmat de Diana Şoşoacă, cu o notorietate de 96,7%, Victor Ponta, cu 95,7% și Marcel Ciolacu, cu 93,9%.