Șefa statului, Maia Sandu, continuă consultările cu societatea civilă despre referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
La discuția de astăzi au fost invitați reprezentanți ai organizațiilor incluse în Platforma societății civile a Parteneriatului Estic, precum și ai altor organizații neguvernamentale.
„Președinta a evidențiat rolul organizațiilor non-guvernamentale drept un motor pentru consolidarea democratică și pentru promovarea integrării europene în rândul cetățenilor. Șefa statului a subliniat cât este de important ca acest proces democratic să fie cât mai reprezentativ, pentru a asigura succesul unui moment crucial în parcursul Moldovei către calitatea de membru al Uniunii Europene”, anunță Președinția.
Menționăm că seria de consultări va continua în zilele următoare.
Amintim că pe 24 decembrie, președinta a solicitat Parlamentului organizarea unui referendum în cadrul căruia cetățenii să se expună privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Republica Moldova se află la o etapă crucială când țările Uniunii Europene au votat pentru a începe negocierile de aderare a țării noastre la blocul comunitar. Acum este rândul cetățenilor noștri să se pronunțe că asta vor – să mergem înainte, să construim o țară cu adevărat europeană, unde domină pacea, stabilitatea și bunăstarea”, a spus șefa statului.
În acest sens, deputații PAS au modificat Codul Electoral astfel ca referendumul republican să poată fi organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.