Deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Republica Moldova a pus țara în mod ireversibil pe un traseu care o duce către marea familie europeană, către prosperitate, dezvoltare, stabilitate și securitate. Declarația a fost făcută de ministra afacerilor externe a României, Luminița Odobescu, într-o conferință de presă comună cu omologul său moldovean, Nicu Popescu, la București.
Potrivit Luminiței Odobescu, dialogul politic și diplomatic dintre România și Republica Moldova se află astăzi la un nivel fără precedent și acest lucru se datorează în mare măsură muncii depuse de vicepremierul Nicu Popescu. Ea a remarcat că cele două state au proiecte bilaterale la nivel sectorial în multiple domenii, iar cele ce țin de securizarea și avansarea procesului de integrare europeană Republicii Moldova au fost discutate la București.
„Suntem și vom rămâne cel mai activ și cel mai apropiat partener al Republicii Moldova și al cetățenilor săi, atât la nivel bilateral, cât și la nivel european și internațional”, a adăugat Luminița Odobescu, citată de IPN.
Ministra afacerilor externe a României a remarcat că, din păcate, Republica Moldova rămâne cel mai afectat vecin al Ucrainei în condițiile în care Rusia își continuă războiul de agresiune și acțiunile sale de stabilizare.
„Am văzut acest lucru și în noaptea trecută. România condamnă în termenii cei mai fermi atacurile Rusiei asupra civililor nevinovați și asupra infrastructurii civile, din mai multe orașe ucrainene, atacuri soldate cu morți și răniți”, a spus oficialul roman.
Luminița Odobescu spune că urmează un an cu multe provocării, un an deosebit de complex. Republica Moldova se va afla în toamna acestui an la mijlocul ciclului electoral care a debutat în noiembrie anul trecut cu alegerile locale. Potrivit ei, atât alegerile prezidențiale din acest an, alături de referendumul pentru integrarea europeană, cât și alegerile parlamentare de anul viitor, sunt o ocazie istorică pentru ca opțiunea proeuropeană pentru o societate democratică și prosperă a cetățenilor Republicii Moldova să fie exprimată clar și de netăgăduit.
La rândul său, vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe al Republicii Moldova, a spus că relațiile Moldovei cu Ucraina sunt mai pline de substanță mai mult ca niciodată în ultimei 30 de ani. Alături de România s-au făcut progrese mari pentru a aduce Moldova pe calea aderării la Uniunea Europeană. Contribuția României în sprijinul Republicii Moldova este recunoscută de toți cetățenii țării, indiferent de preferințele politice sau geopolitice, fie că vorbim despre grădinițele construite sau renovate de România sau despre podurile care leagă malurile celor două state de lungul râului Prut, ajutorul României este evidențiat și apreciat în mod unanim.
Cei doi oficiali au trecut în revistă și derularea mai multor proiecte comune. Nicu Popescu a remarcat că se fac progrese importante pentru îmbunătățirea infrastructurii care va conecta Republica Moldova de România și spațiul european. Chiar în aceste zile a fost lansată licitația pentru studiile de fezabilitate pentru patru poduri dintre România și Republica Moldova.
„Continuăm să fim uniți în aceste eforturi comune de a menține și a sigura pacea și stabilitatea în Republica Moldova, de a conecta Republica Moldova și de a o ancora cât mai ferm în spațiul european și vom continua să lucrăm pentru a aduce Republica Moldova în Uniunea Europeană. Și aici contăm și suntem absolut siguri de sprijinul de plin al României”, a declarat Nicu Popescu.
Nicu Popescu s-a aflat la București într-o vizită de lucru.