VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Organizarea sesiunii extraordinare a Parlamentului nu a fost justificată, afirmă Promo-LEX

Asociația Promo-LEX, care monitorizează activitatea Legislativului, a venit cu o reacție referitor la sesiunea extraordinară a Parlamentului din data de 18 ianuarie. Asociația afirmă că organizarea ședinței nu pare justificată iar transparența decizională a fost afectată în proporție de 60%.

Promo-LEX susține că în lipsa proiectelor cu regim prioritar sau de urgență, organizarea sesiunii extraordinare nu pare justificată, chiar dacă a fost motivată de președintele Parlamentului prin necesitatea de a promova urgent o serie de acte normative care să reglementeze probleme ce țin de evaluarea integrității instituționale, reforma în domeniul justiției, a legislației electorale și a partidelor politice.

Asociația remarcă că un singur proiect a fost examinat în regim de urgență, dar rămâne neclar momentul acordării acestui regim, deoarece în primele două lecturi proiectul nu avea instituit regimul de urgență. Este vorba despre proiectul înregistrat de deputații PAS și remis spre reexaminare de către Președintele Republicii Moldova privind modificarea Codului Electoral și a Legii privind partidele politice.

„Ordinea de zi a ședinței a inclus în total 5 proiecte, după ce, la propunerea autorului, a fost exclus proiectul pentru modificarea legii cu privire la Procuratură. În ajun, mai multe organizații ale societății civile, inclusiv Asociația Promo-LEX, au cerut, printr-un Apel Public, retragerea acestui proiect, care prevede, între altele, excluderea obligativității acordării punctajului în procedura de selecție a Procurorului General”, se arată în comunicatul insituției.

Transparența decizională a fost afectată în proporție de 60%, adică în cazul a 3 proiecte, prin nesolicitarea, neacordarea sau nepublicarea unor acte aferente proiectelor: avizul Guvernului, avizele comisiilor permanente și varianta finală a proiectului redactat, afirmă Promo-LEX.

Parlamentul s-a convocat în sesiune extraordinară la 18 ianuarie. În cererea președintelui Parlamentului, depusă la Biroul permanent, s-a menționat necesitatea de a fi examinate unele proiecte de acte normative de importanță social-economică și politică pentru Republica Moldova, care urmează a fi adoptate și aplicate în regim de urgență.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, în cazul în care Parlamentul nu se află în sesiune ordinară, acesta se poate întruni în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea preşedintelui Republicii Moldova, a preşedintelui Parlamentului sau a unei treimi din deputaţi.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.