VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Banca Centrală Europeană anticipează o recesiune a zonei euro în a doua jumătate a anului

Economia din zona euro aproape că nu a mai înregistrat creștere în 2023, iar în noul an, previziunile sunt modeste, doar pentru a ajuta la calmarea inflație. În acest context, vicepreședintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos, a avertizat în privința unei posibile recesiuni.

Mai mulți ani la rând, inflația a depășit ținta Băncii Centrale Europene, astfel că a fost nevoie de majorări ale dobânzilor, până la un maxim istoric care a avut loc în septembrie 2023. La acea vreme, consiliul guvernatorilor a decis majorarea dobânzii.

În previziunile BCE, inflația ar trebui să revină la nivelul țintă abia în 2025. Dar aceste prognoze sunt contrazise de unii experți, care susțin că „fenomenul dezinflaționist este subestimat”.

„Indicatorii indică spre o contracţie a economiei şi în luna decembrie, ceea ce confirmă posibilitatea unei recesiuni tehnice în a doua jumătate a lui 2023 şi perspectivele slabe pe termen scurt. Datele care ne vin sugerează că viitorul rămâne incert, iar riscurile sunt orientate în jos”, a precizat Luis de Guindos, la o conferinţă de la Madrid, citat de Reuters.

Oficialul a declarat că încetinirea activităţii economice este generalizată. Astfel, sunt afectate cel mai mult domeniul construcţiilor și cel al manufacturii, cu posibilitatea de a fi afectat și sectorul serviciilor, în lunile următoare.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.