VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Belgia a preluat preşedinția rotativă a Uniunii Europene

De astăzi și până în 1 iulie, Belgia preia de la Spania preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Statele membre care deţin preşedinţia UE lucrează împreună în grupuri de câte trei, numite „trio-uri”, pentru o perioadă de 18 luni. Trio-ul actual este format din Spania (iulie-decembrie 2023), Belgia (ianuarie-iunie 2024) şi Ungaria (iulie-decembrie 2024). Belgia deţine preşedinţia rotativă pentru a 13-a oară, într-un moment în care Uniunea Europeană se află la o răscruce de drumuri, confruntându-se cu consecinţele războiului din Ucraina, efectele post-pandemie, criză energetică, dezinformare, evenimentele climatice extreme, conflictul din Orientul Mijlociu, transmite Agerpres.

Preşedinţia belgiană se va concentra pe şase arii tematice şi va acorda o atenţie deosebită menţinerii sprijinului neclintit pentru Ucraina. De asemenea, va sprijini adoptarea Agendei Strategice 2024-2029 şi va pregăti discuţii privind viitorul Uniunii Europene. Pe măsură ce ciclul instituţional actual se încheie, preşedinţia va sprijini o tranziţie spre următorul. În privinţa afacerilor generale, preşedinţia belgiană va continua lucrările în curs privind extinderea, iar în luna mai, UE va sărbători cea de-a 20-a aniversare de la cea mai mare extindere din istoria sa (2004), o piatră de hotar pentru unitatea şi prosperitatea la nivelul întregului continent.

Un obiectiv principal al preşedinţiei belgiene în ceea ce priveşte afacerile externe va fi furnizarea de sprijin politic, economic, militar, umanitar şi juridic foarte ferm pentru Ucraina. Pe zona de justiţie şi afaceri interne, priorităţile-cheie vor fi reforma sistemului de migraţie şi azil, precum şi crearea unei zone Schengen reziliente.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.