VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Alcool contrafăcut vândut de proprietara unui magazin din orașul Râșcani

Proprietara unui magazin din orașul Râșcani a ajuns pe mâna polițiștilor, după ce s-a constatat că aceasta vindea alcool contrafăcut, recipientele fiind îmbuteliate chiar în locuința suspectei. Activitatea ilegală a agentului economic a fost documentată de inspectori timp de o lună.

În urma investigațiilor s-a stabilit că femeia, în vârstă de 53 de ani, proprietară a unui magazin, comercializa produse alcoolice pe care le îmbutelia la domiciliul său. Marfa era vândută la un preț mai redus decât cel de piață.

În urma perchezițiilor efectuate în magazin și în locuință, au fost depistate și ridicate recipiente din plastic în care se afla alcoolul, în volum total de 150 de litri și peste 2100 de pachete cu țigări de diferite mărci, fără acte de proveniență. Valoare mărfurilor a fost estimată la aproximativ 80 000 de lei.

Produsele au fost ridicate și remise expertizei. În funcție de rezultate, persoana vinovată va fi sancționată conform legislației în vigoare.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.