S-a stins din viață cunoscutul arhitect Vlad Modârcă, cel care a condus direcția de profil a Capitalei în primele două decenii de după independență. Anunțul a fost făcut de Primăria Chișinău, care, printr-un comunicat, a transmis condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor și cunoscuților regretatului arhitect.
Vlad Modârcă, care avea 74 de ani, a fost șef al Direcției arhitectură urbanism și relații funciare a Chișinăului în perioadele 1989 – 1997 și 1999 – 2011. Modârcă și-a adus contribuția semnificativă în numeroase proiecte de urbanism realizate în Chișinău. Este vorba de așa proiecte precum Școala de marină din Parcul „Valea Trandafirilor”, edificiul Institutului Oncologic, Centrul comercial „Sun City”, sediul central al Băncii „Moldinconbank”, cartierele rezidențiale din str. Ismail, bd. Decebal, bd. Mircea cel Bătrân etc.
Regretatul arhitect a deținut funcția de președinte al Uniunii Arhitecților din Moldova și a fost distins cu Premiul Național în domeniul arhitecturii, iar în semn de recunoaștere a contribuției sale, i-a fost conferit titlul onorific „Om Emerit”.
Vladimir Modârcă s-a născut în 27 mai 1949, în satul Cojușna, raionul Strășeni.