Procurorul general va fi ales în baza votului majorității membrilor Consiliului Superior al Procurorilor. Un proiect de lege care prevede excluderea obligativității punctajelor a fost votat, în prima lectură, de 57 de deputați.
Autorul proiectului, Igor Chiriac, deputat al Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate” propune modificarea Legii cu privire la Procuratură. Astfel, candidații la funcția de procuror general vor fi evaluați de către fiecare membru al Consiliului Superior al Procurorilor în funcție de pregătirea și abilitățile profesionale, de integritatea și alte calități personale ale candidaților.
Candidatul care va acumula cel mai mare număr de voturi, dar nu mai puțin de jumătate din numărul membrilor prezenți în cadrul unei ședințe cu cvorum, va fi propus Președintelui Republicii Moldova pentru a fi numit în funcția de procuror general. În cazul în care niciun candidat nu va acumula numărul necesar de voturi, va fi organizat un concurs repetat.
„Desemnarea câștigătorului la funcția de procuror general prin votul membrilor CSP va fi cea mai democratică și corectă modalitate de selecție. Aspectul privind evaluarea și desemnarea câștigătorului concursului este lăsată la discreția Consiliului Superior al Procurorului, care, prin regulament, aprobă modul de desfășurare a concursului”, a menționat deputatul Igor Chiriac, autorul proiectului de lege.
De menționat că, în prezent, cadrul normativ prevede că procurorul general este desemnat în baza punctajului acordat de fiecare membru CSP. Proiectul de lege prin care se modifică procedura de stabilire a candidaților la funcția de procuror general va fi propus spre adoptare în a doua lectură în plenul Parlamentului.