Update: Rusia și India urmează să producă în comun echipament militar făcând „progrese concrete” în negocierile pentru această cooperare, a declarat, miercuri, șeful diplomației lui Putin, Serghei Lavrov, după discuții cu ministrul indian de externe, la Moscova, relatează Reuters.
Serghei Lavrov a declarat într-o conferinţă de presă că o astfel de cooperare este „de natură strategică”, este în „interesul ambelor ţări” şi va contribui la asigurarea securităţii pe continentul eurasiatic.
El a declarat că Rusia a respectat dorinţa Indiei de a-şi diversifica furnizorii de echipamente militare şi că este pregătită să sprijine dorinţa autorităţilor de la New Delhi de a fabrica în India lucrurile de care are nevoie ţara. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat că dictatorul Vladimir Putin se va întâlni şi el cu Jaishankar mai târziu, miercuri. Ministrul indian a declarat că se aşteaptă ca Putin şi premierul Narendra Modi să se întâlnească anul viitor. Jaishankar a mai spus că el şi Lavrov au discutat despre conflictele din Ucraina şi Gaza, precum şi despre comerţul şi investiţiile bilaterale, scrie digi24.ro.
India a devenit unul dintre principalii parteneri economici ai Rusiei de când Occidentul a impus în 2022 sancţiuni radicale Moscovei din cauza războiului din Ucraina. Rusia a redirecţionat o mare parte din exporturile sale de petrol către India şi a intensificat legăturile diplomatice în cadrul grupului de state BRICS, unde ambele ţări sunt membre fondatoare. Potrivit lui Jaishankar, se aşteaptă ca schimburile comerciale dintre India şi Rusia să depăşească 50 de miliarde de dolari în acest an.
El a declarat că India doreşte să semneze un tratat bilateral de investiţii cu Rusia, precum şi un acord de liber schimb cu Uniunea Economică Eurasiatică, organizația fantomă menită să perpetueze influența regimului criminal de la Kremlin în spațiul ex-sovietic.
Update: Potrivit Kievului, în cele 672 de zile de război, Rusia a pierdut 355.750 de oameni în luptă, în timp ce serviciul în limba rusă al reţelei BBC şi portalul independent Mediazona au confirmat cel puţin 39.424 de morţi.
Ucraina susține că în ultima zi au murit 790 de soldați ruși.
Update: O iniţiativă a Japoniei de a furniza sisteme de apărare antiaeriană Patriot Ucrainei ar avea „consecinţe grave” pentru legăturile dintre Rusia şi Japonia, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
Săptămâna trecută, Japonia a declarat că se pregăteşte să livreze rachete de apărare antiaeriană Patriot către Statele Unite, după ce şi-a revizuit politicile privind exportul de arme, prima revenire majoră asupra acestor restricţii de export la care Tokyo procedează în ultimii nouă ani.
„Partea japoneză pierde controlul asupra armelor, cu care Washingtonul poate face acum ce vrea”, a declarat Zaharova în cadrul unui briefing săptămânal, scrie News.ro citând Reuters.
„Nu poate fi exclus ca, în cadrul unei scheme deja testate, rachetele Patriot să ajungă în Ucraina”, a adăugat purtătoare de cuvânt a MAE rus. Un astfel de scenariu ar fi „interpretat ca acţiuni ostile fără echivoc împotriva Rusiei şi va duce la consecinţe grave pentru Japonia în contextul relaţiilor bilaterale”, a punctat ea.
Deşi noile reguli de export ale Japoniei împiedică în continuare expedierea de arme către ţări aflate în război, sistemele Patriot livrate SUA ar putea avantaja indirect Ucraina în războiul său cu Rusia, deoarece oferă Statelor Unite o capacitate suplimentară de a furniza ajutor militar Kievului.
La începutul acestei luni, atât Japonia, cât şi Coreea de Sud au trimis avioane pentru a monitoriza zborurile comune ale bombardierelor şi avioanelor de luptă chineze şi ruseşti în apropierea teritoriilor lor.
Rusia şi Japonia nu au încheiat încă un tratat care să pună capăt în mod oficial ostilităţilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial din cauza unei vechi dispute teritoriale care implică un lanţ de insule din Pacific cunoscut în Japonia sub numele de Teritoriile de Nord şi în Rusia sub numele de Kurilele de Sud.
Update: O altă navă a Marinei ruse a fost parțial scufundată, ca urmare a atacului ucrainean major de marți, scrie Radio Europa Liberă. Forțele ucrainene au anunțat marți că au lovit într-un atac aerian nava de asalt amfibiu Novocherkassk din clasa Ropucha straționată în estul Crimeei, în portul Feodosia.
Ucraina crede că a reușit să avarieze încă o navă odată cu atacul asupra navei de desant Novocherkassk din portul Feodosia, Crimeea.
„Avem nevoie de informații suplimentare în Feodosia despre toate țintele afectate. Este foarte probabil ca o altă navă să fi fost avariată, deoarece totul în infrastructura portuară este aproape”, a declarat marți purtătoarea de cuvânt a Comandamentului Operațional Sudic, Nataliya Humenyuk, scrie hotnews.ro.
Primele imagini din satelit ale portului Feodosia, realizate în după-amiaza zilei de 26 decembrie, confirmă declarațiile purtătorului de cuvânt al forțelor armate ucrainene, Natalia Humenyuk, potrivit cărora, în urma atacului asupra uriașei nave de debarcare Novocherkassk, o altă navă din apropiere a fost avariată și parțial scufundată, potrivit Radio Europa Liberă.
După analizarea imaginilor și a fotografiile din satelit, Europa Liberă a reușit să afle din surse deschise, că nava în cauză era una veche de antrenament, UTS-150.
În imaginile surprinse din satelit, publicate de jurnalistul Mark Krutov, în chenarul roșu este nava de debarcare Novocherkassk, iar în chenarul galben cea de-a doua navă.
The first low-resolution @planet satellite images of the Feodosia port, captured on December 26 at 11:25 local time, show that one more vessel (yellow square) is indeed partially sunk following the Ukrainian strike on the 'Novocherkassk' landing ship. pic.twitter.com/DY51NpJEMv
— Mark Krutov (@kromark) December 26, 2023
Update: După bombardamentele rusești asupra regiunii Herson, infrastructura energetică a fost grav avariată. Despre aceasta anunță șeful administrației militare regionale din Herson, Alexander Prokudin.
„Din cauza bombardamentelor rusești de ieri, infrastructura energetică a Hersonului a fost grav avariată. 70% dintre consumatori rămân fără sursă de alimentare. Inginerii energetici lucrează deja. Acum determină amploarea pagubelor și apoi încep imediat lucrările de restaurare de urgență. Este greu de spus când vor fi finalizate,” a anunțat el, citat de BBC.
Miercuri seara, Rusia a atacat regiunile sudice ale Ucrainei cu drone de atac de tip Shahed-131/136 în două valuri. Forțele Aeriene ale Forțelor Armate Ucrainene au declarat anterior că un total de 46 de drone de tip Shahed au fost lansate în toată Ucraina, iar 32 dintre ele au fost distruse. Majoritatea dronelor care nu au fost doborâte au atacat teritoriile din prima linie, în special în regiunea Herson.
Update: O persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite după ce resturi de dronă lansate de Rusia au căzut la periferia orașului Odesa în cursul nopții.
Guvernatorul regiunii ucrainene Odesa a declarat pe Telegram că un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost ucis de resturi de la o dronă doborâtă într-o zonă rezidențială. De asemenea, o femeie de 37 de ani și un adolescent de 17 ani au fost internați la spital cu multiple răni.
Aseară forțele ruse au atacat regiunile de sud ale Ucrainei cu drone Shahed-131/136.
Apărarea aeriană ucraineană a distrus 17 drone kamikaze, inclusiv 12 în regiunea Odesa, trei în regiunea Mikolaev și două în regiunea Vinița.
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte patru rănite, marţi seara, într-un bombardament rus asupra unei gări din oraşul Herson, în timp ce locuitorii se pregăteau de evacuare, a declarat ministrul de Interne, Igor Klymenko.
„Herson, seara. În jur de 140 de civili aşteaptau în gară plecarea trenului de evacuare. În acel moment, inamicul a început un bombardament masiv al oraşului”, a indicat Igor Klymenko pe Telegram.
Un poliţist a fost ucis, doi civili şi doi poliţişti au fost răniţi de schije, a precizat el.
Forţele ruseşti au bombardat gara din Herson în timp ce un tren se pregătea să evacueze locuitorii, a anunțat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său de aseară.
„A fost o zi dificilă. Tocmai a apărut un raport despre bombardarea oraşului Herson. Un atac rusesc asupra gării, unde se afla un tren pregătit de evacuare. Toate serviciile sunt acum la faţa locului. Numărul morţilor şi al răniţilor este în curs de stabilire. La faţa locului se aflau mulţi civili. Toate actualizările vor fi furnizate de către serviciile competente”, a declarat Volodimir Zelenski.
Ministrul de interne Ihor Klimenko a anunţat că cel puţin un poliţist a fost ucis şi patru persoane rănite. Klîmenko a precizat, potrivit Reuters, că aproximativ 140 de civili se aflau în gară, iar acţiunea rapidă a poliţiei de a-i îndepărta a salvat multe vieţi.
Un videoclip postat pe rețelele sociale arată dărâmături şi moloz în diferite zone ale gării.