VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Dorin Recean la Gala Olimpicilor: Împreună putem deveni performanți ca și societate și putem deveni inclusiv membri ai UE ca o națiune mândră

35 de elevi, care pe parcursul anului curent au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale, au fost premiați, ieri, de prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul Galei Olimpicilor.

În discursul său, șeful Executivului a mulțumit tinerilor, părinților și profesorilor pentru munca depusă și le-a urat succes. 

Știu cu câtă abnegație și efort ați obținut rezultatele cu care se mândresc profesorii, părinții voștri și cu care ne mândrim noi toți, toată țara. Vreau să știți că Republica Moldova are nevoie de această performanță academică, care să se transforme în una economică și socială. Împreună putem deveni performanți ca și societate și putem deveni inclusiv membri ai Uniunii Europene ca o națiune mândră”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean în cadrul evenimentului. 

La eveniment a participat și Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, care a felicitat tinerii pentru rezultatele obținute și i-a îndemnat să își valorifice potențialul acasă, în Republica Moldova, pentru a construi un viitor stat european. 

Este foarte important să arătăm că în Republica Moldova se obțin rezultate deosebite. Vreau să mulțumesc profesorilor și tinerilor pentru efort și să vă spun că țara are nevoie de voi”, a declarat ministrul Dan Perciun.

În acest an, loturile olimpice naționale la matematică, informatică, chimie, biologie, fizică, științe și inginerie, limba engleză au reușit să obțină 52 de premii, dintre care 6 medalii de argint, 25 de medalii de bronz, 19 mențiuni de onoare și două premii speciale.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.