Partidele și politicienii de valoare nu mai trebuie să fie răzlețiți, să renunțe la orgolii și să-și unească forțele în fața dezideratului integrării europene. De această părere este istoricul Octavian Țâcu, care susține că un singur partid nu poate reuși în tot acest proces, așa că este necesar un consens politic.
„În primul rând, pentru că noi am avut nevoie de o solidaritate a forțelor proeuropene și unioniste pentru a exercita acest vot de încredere pe care Uniunea Europeană ni l-a dat. Asta nu este pe măsura unui singur partid politic să-și asume dezideratul de integrare europeană, este un nonsens. Dacă ne uităm la marile state care au ieșit din comunism și care au devenit membre NATO și UE, au existat consensuri politice largi sociale. Noi nu avem o manifestare de bucurie a poporului Republicii Moldova față de adeziunea la integrarea europeană, uitați-vă ce bucurie au etalat georgienii la momentul când au fost anunțați că devin stat candidat sau ce proteste au organizat georgienii în momentul în care nu au fost aleși ca stat candidat, pe când Republica Moldova nu și-a exprimat decât peste un an de zile un grad de solidaritate, și acela organizat de un partid de guvernare care a trebuit să se încordeze ca să poată aduce vreo 60-70 de mii de oameni câți au fost în piață”, a declarat Octavian Țâcu în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.