VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

În 2024, Rusia va face șapte teste cu rachete balistice intercontinentale

Rusia a anunţat că şi-a planificat pentru 2024 şapte teste cu rachete balistice intercontinentale. Generalul Serghei Karakaev a spus că va fi respectat protocolul cu SUA și va informa americanii la momentul potrivit, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Rusia va informa partea americană asupra oricărei lansări a unei rachete balistice intercontinentale sau a unei rachete balistice lansate de pe submarine”, a declarat generalul Serghei Karakaev, comandantul Forţelor de Rachete Strategice.

Acesta a amintit că Statele Unite la rândul lor informează Rusia cu mai mult de 24 de ore înainte asupra oricărui test cu rachete efectuat de forţele strategice americane. Generalul rus a precizat că obiectivele testelor cu rachete sunt perfecţionarea caracteristicilor de luptă şi a operaţiunilor posturilor de comandă şi control, precum şi implementarea noilor tehnologii privind informaţiile şi comunicaţiile.

Testele efectuate cu succes permit Rusiei „să-şi îmbunătăţească substanţial potenţialul de luptă al trupelor pentru a răspunde adecvat ameninţărilor anticipate la adresa ţării noastre”, a indicat Serghei Karakaev. Acesta susţine că triada nucleară rusă (formată din rachetele intercontinentale cu lansare terestră, submarinele nucleare şi bombardierele strategice) permite depăşirea scutului american antirachetă. Potrivit aceluiaşi general, armamentul hipersonic al Rusiei, despre care preşedintele Vladimir Putin afirmă că nu are egal în lume, intră progresiv în serviciul armatei.

Preşedintele Putin, care la puţin timp după ce a lansat războiul contra Ucrainei în februarie anul trecut a pus în alertă forţele strategice ruse, a reafirmat joi că Rusia va merge până la capăt în acest război, până când îşi va atinge obiectivele, printre care a menţionat demilitarizarea şi neutralitatea militară a Ucrainei.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.