VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Șase ani de la moartea regelui Mihai, ultimul monarh al românilor

Astăzi se împlinesc șase ani de la moartea regelui Mihai I al României. Monarhul  a trecut la cele veșnice în 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, la reședința sa din Elveția, din cauza unei leucemii. La 6 ani de la moartea regelui, membrii Casei Regale, condusă de custodele Coroanei, Margareta, fiica mai mare a suveranului, i-au adus un omagiu lui Mihai I și au participat la un parastas.

„Acum șase ani, în ziua de 5 decembrie 2017, la prânz, Casa Majestății Sale anunța trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai I, iar Majestatea Sa Custodele Coroanei transmitea, în seara aceleași triste zile, prima sa declarație către Țară, în calitate de suveran al Casei Regale. Ne aducem aminte cu emoție și recunoștință de Regele Mihai, cel care a lăsat o urmă de neșters în sufletele românilor și în devenirea Națiunii noastre. Dumnezeul să-l odihnească în pace!”, se arată în comunicat. 

De asemenea, la Catedrala Patriarhală, sâmbătă, a avut loc o slujbă de pomenire oficiată de Preasfinția Sa Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam Ploieșteanul.

„Parastasul a reunit în rugăciune pe Majestatea Sa Custodele Coroanei și pe Principele Consort, alături de Principesa Sofia și Principesa Maria. La slujbă au fost prezenți membri ai Casei Majestății Sale. Au luat parte la rugăciune membri ai Grupului Psaltic Tronos al Patriarhiei Române”, potrivit unui comunicat al Casei Regale. 

Mihai I a fost înmormântat în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș, alături de cea care i-a fost soție timp de 68 de ani, Regina Ana, care decedase cu un an mai devreme.

Născut la 25 octombrie 1921, în castelul Foișor de pe Domeniul Peleș, ca unic fiu al lui Regelui Carol al II-lea și al Reginei-Mamă Elena, Mihai a devenit foarte curând Prinț Moștenitor, în urma renunţării la tron a tatălui său din decembrie 1925.

Apoi, la moartea bunicului său, regele Ferdinand, la 20 iulie 1927, a fost proclamat Rege al României. Fiind minor, a fost instituită o Regenţă din care au făcut parte iniţial Patriarhul Miron Cristea, Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Prinţul Nicolae, unchiul lui Mihai.

 În vara anului 1930, la 8 iunie, tatăl regelui minor, Carol, a revenit în ţară şi şi-a revendicat dreptul la tron, înlăturându- şi propriul fiu pentru a se proclama Rege al României.

Mihai a redevenit Prinț Moștenitor, în plus, ca o palidă compensație, a primit titulatura – inventată de Nicolae Iorga pentru a suna majestuos – de Mare Voievod de Alba Iulia.

Un deceniu mai târziu, la 6 septembrie 1940, odată cu renunţarea la tron a lui Carol al II-lea, Mihai a devenit pentru a doua oară rege, dar într-o formulă constituţională ciudată, în care şeful guvernului, generalul Antonescu, era, de fapt, nu doar prim-ministru, ci şi conducător al statului.

Oficial, Mihai I a fost rege al României până pe 3 ianuarie 1948, când a fost obligat să abdice în urma unei lovituri de stat a comuniștilor români sprijiniți de ocupanții militari sovietici. Suveranul a fost obligat să semneze actul de abdicare și, împreună cu familia sa, să părăsească România. Mihai I a revenit în România abia în primăvara anului 1992.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.