VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

CEC anunță când va avea loc prima ședință a Consiliului Municipal Chișinău

Noul Consiliu Municipal Chișinău se întrunește în prima ședință pe 7 decembrie, începând cu ora 12:00. Decizia a fost aprobată astăzi, în cadrul ședinței Comisiei Electorale Centrale.

Tot astăzi, CEC a stabilit pentru data de 6 decembrie 2023, ora 10:00, convocarea în prima ședință a consilierilor din consiliul raional Ungheni.

Mai mut, membrii CEC au luat act de cererea de retragere a împuternicirilor reprezentantului Partidului Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” în Comisia Electorală Centrală, Vadim Filipov, recent confirmat de Parlamentul Republicii Moldova în funcția de membru al CEC.

Alte hotărâri aprobate în ședința de astăzi a Comisiei, se referă la atribuirea mandatelor de consilier în mai multe consilii locale din țară. Acestea vizează ridicarea, în baza cererilor de demisie, a mandatelor de aleși locali și atribuirea mandatelor candidaților supleanți. Legislația în vigoare stabilește că alesul local care se află în situații de incompatibilitate prevăzute de cadrul legal, demisionează din funcția incompatibilă cu mandatul deținut sau își depune mandatul în termen de 30 de zile de la apariția incompatibilității.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.