VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Inspecția Financiară va fi transformată în Inspectoratul Control Financiar de Stat și va avea noi competențe

Inspecția Financiară va fi transformată în Inspectoratul Control Financiar de Stat, ce va avea următoarele activități: supraveghere bugetară, inspectare financiară, coordonare antifraudă și controlor național al fondurilor europene. Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului Control Financiar de Stat a fost aprobat astăzi de Executiv.

Astfel, Inspectoratul Control Financiar de Stat va fi în subordinea Ministerului Finanțelor. Acesta va efectua următoarele activități: Supraveghere bugetară; Inspectare financiară; Coordonare antifraudă; Controlul național al fondurilor europene.

Conducerea Inspectoratului va fi exercitată de către șeful Inspectoratului, asistat în activitatea sa de doi șefi adjuncți, cu statut de funcționar public. Numirea în funcție a șefului și a șefilor adjuncți ai Inspectoratului, se efectuează de către ministrul finanțelor, în urma unui concurs public și transparent, organizat de o comisie de concurs, conform unui regulament aprobat în acest sens de către ministrul finanțelor.

După cum se menționează în nota proiectului, activitatea Inspectoratului va eficientiza funcționalitatea controlului financiar al Ministerului Finanțelor, precum și va îmbunătăți gestionarea finanțelor și a patrimoniului public.

De asemenea, ICFS va avea atribuții de control ex-post privind atribuirea și executarea contractelor de achiziții publice, fapt ce va duce la eficientizarea achizițiilor publice și o mai mare responsabilizare a participanților la procedurile de achiziții publice

Totodată, în nota proiectului se menționează că, actualmente Inspecția financiară, cu un număr de 135 de unități și o finanțare medie anuală de la buget în mărime de 30 mil. lei, își realizează misiunea de efectuare a controalelor ex-post în vederea identificării activităților și proceselor în care mijloacele financiare bugetare au fost utilizate în mod ilegal și neconform. Prin urmare, pentru a impulsiona dezvoltarea conceptului de responsabilizare financiară conform standardelor internaționale, se impune reorganizarea Inspecției Financiare în Inspectoratul Control Financiar de Stat, cu delimitarea clară a atribuțiilor, pentru a nu se dubla cu sistemul de control financiar public intern (CFPI) și funcțiilor auditului extern (Curții de Conturi).

În rezultatul reorganizării se vor optimiza 16 unități de personal (119 din 135).

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.