Programul ”Rabla pentru electrocasnice”, ce prevede înlocuirea echipamentelor casnice vechi cu altele noi și eficiente energetic, a fost oficial lansat în Republica Moldova. Pentru început, au fost inaugurate primele două sesiuni – pentru becuri de tip LED și echipamente mari.
Programul ajută gospodăriile casnice vulnerabile să-și reducă cheltuielile pentru energie electrică.
„Circa jumătate din consumul de energie în Republica Moldova revine gospodăriilor casnice, iar electrocasnicele au o pondere importantă în consum. Prin înlocuirea electrocasnicelor energofage, ajutăm familiile vulnerabile să-și reducă facturile la energie, în același timp sporind confortul locuințelor,” a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul evenimentului de lansare.
Lansarea acestui program, cu un buget total estimat la 5,8 milioane de dolari, a fost posibilă datorită finanțării oferite de Uniunea Europeană, prin intermediul proiectului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de UNDP Moldova.
„Lansăm astăzi acest program cu obiectivul ca într-o zi toți consumatorii din Republica Moldova să-și poată înlocui aparatele electrocasnice cu altele noi care consumă mai puțină energie”, a spus Jānis Mažeiks, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.
La etapa inițială, programul este implementat de PNUD Moldova în parteneriat cu Agenția pentru Eficiență Energetică, fiind disponibile vouchere pentru aproximativ 50.000 de familii pentru lămpi LED și un număr de circa 6.000 de familii pentru echipamente mari.
Se estimează că, odată cu implementarea acestui program, consumatorii vulnerabili vor beneficia de facturi mai mici pentru energie electrică datorită utilizării echipamentelor și corpurilor de iluminat mai econome și eficiente energetic.