Reprezentanții transportatorilor veniți la proteste în fața Guvernului nu exclud că-și vor sista cursele până la sfârșit de an. Anunțul a fost făcut pentru presă de directorul Asociației Patronale a Profesioniștilor din Transporturi, Anatolie Munteanu, în cadrul manifestației din PMAN, acolo unde s-au adunat zeci de șoferi de microbuze și autocare.
”Nu avem încotro. Avem doar o singură cale – să ne oprim cu totul. Nu e exclus că până la Anul Nou transportul în Moldova va fi oprit. Repet, practic 80% din propuneri au fost elaborate de transportatori, ceea ce a băgat Spânu sunt doar scheme. Este o prostie că nu vrem să modernizăm microbuzele și autocarele, dl Spânu să se apuce să repare drumurile. Nicio mașină nouă nu poate să funcționeze. Nu avem drumuri asfaltate, sistemele de suspensie nu rezistă nicio lună. Marii producători nici nu vor să vină să vândă unități noi în Moldova”, a declarat Anatolie Munteanu.
Transportatorii contestă modificările propuse de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în legislația transportului rutier, adoptată pe 8 noiembrie de Guvern, pe care le consideră contrare normelor europene. Munteanu a criticat între altele eliminarea limitărilor de oră atât la nivel de transport internațional și reducerea intervalul până la 15 minute pentru cursele la nivel național, una dintre modificările prevăzute în noul Cod al Transporturilor.
„Modificările care sunt propuse acum duc la aceea că fără voința noastră 80% din curse se vor opri din deservire. Nu are sens. Dacă nu există interval, nu are sens să mă concentrez la ruta care transportă 2-3 pasageri. Toți transportatorii sunt gata să se oprească. În protest sunt implicați 90-95% din transportatorii din țară. Suntem susținuți de absolut de toți”, a conchis Munteanu.