„Dezvoltarea Moldovei depinde de rapiditatea și de calitatea cu care se lucrează pe dosarele de mare corupție și fraudă fiscală, în special pe cazurile care au prejudiciat enorm statul și cetățenii”. O declarație în acest sens a fost făcută de președinta Maia Sandu, în cadrul unei întrevederi cu șeful Parchetului Financiar Național (PNF) al Franței, Jean-François Bohnert, aflat în vizită la Chișinău.
Potrivit Maiei Sandu, venirea în Moldova a misiunii conduse de domnul Bohnert va spori cooperarea instituțională și operațională între PNF și autoritățile de profil din R. Moldova.
„Preluarea bunelor practici ale instituției franceze în domeniul urmăririi penale îi va ajuta pe procurorii moldoveni să fie mai eficienți în rezolvarea cazurilor de corupție la nivel înalt, spălării banilor și evaziunii fiscale complexe”, a declarat Maia Sandu.
Totodată, șefa statului a apreciat deschiderea autorităților franceze de a ajuta R. Moldova în avansarea cazurilor de recuperare a bunurilor infracționale către Moldova.
Menționăm că Parchetul Financiar Național (PNF) al Franței are jurisdicție națională asupra celor mai complexe și grave infracțiuni economice și financiare.