Doi bărbați au fost reținuți de Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Aceștia ar fi promis unui tânăr că pot interveni pe lângă procurorii care gestionează un dosar de contrabandă pentru a-i determina să recalifice infracțiunea incriminată în una mai ușoară. Pentru aceasta, bănuiții i-ar fi cerut 15 000 de euro.
Potrivit materialelor cauzei, suspecții ar fi purtat mai multe negocieri cu persoana cercetată pentru contrabandă, cerând de la aceasta inițial 9000 de euro, iar ulterior alte 6200 de euro. Bănuiții și-ar fi primit banii în două tranșe, susținând că vor rezolva problema.
La data de 30 iunie curent, procurorii și ofițerii CNA au inițiat o cauză penală pentru trafic de influență, iar în această dimineață au efectuat percheziții la domiciliile celor doi bănuiți. Ambii au fost reținuți pentru 72 de ore și au fost plasați în izolatorul CNA.
În prezent, au loc acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei. Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.