Reacția președintelui Parlamentului, Igor Grosu, legată de un nou protest anunțat de agricultori l-a supărat pe directorul executiv al Asociației ”Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari. ”Cei care în 2020 îndemnau agricultorii să meargă cu tractoarele în Chișinău, trebuie măcar să citească revendicările fermierilor”, a scris Slusari pe pagina sa de Facebook.
Reacția reprezentantului ”Forța Fermierilor” vine după o declarație a șefului legislativului făcută în cadrul emisiunii ”Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.
”Reamintesc că autoritățile cu care vor să discute în continuare, sper, acești fermieri, anul acesta au alocat din puținul pe care l-am avut 1 miliard 900 de milioane de lei. Eu cred că nu față de autorități, dar față de toți cetățenii Republicii Moldova trebuie să fie apreciat lucrul acesta. (…) Este dreptul lor să protesteze, dar să înțeleagă că autoritățile trebuie să aibă grijă de toți cetățenii Republicii Moldova: și de profesori, și de medici, și de pensionari, și de polițiști, inclusiv de fermieri, așa cum am avut grijă prin cele aproape 2 miliarde de lei”, a declarat Igor Grosu.
În replică, Alexandru Slusari, care nu a făcut referire directă la Igor Grosu, îi cheamă pe demnitari să citească atent revendicările agricultorilor, care pot fi realizate ”fără cheltuieli bugetare suplimentare”.
”S-a pornit ”plastinca” veche de la unii politicieni despre protestele fermierilor. Cei, care în 2020 îndemnau agricultorii să meargă cu tractoarele în Chișinău, acum vorbesc în repetate rânduri despre necesitatea statului să ajute la toți. Dincolo de ipocrizie, aici să vede și indiferența de problemele agricultorilor mici și mijlocii, care în prezent sunt executați de creditori. Altfel, cei care vorbesc, trebuia măcar să citească revendicările fermierilor și să vadă că acestea pot fi realizate fără cheltuieli bugetare suplimentare. Însă unii demnitari de stat , în loc să între în esența problemei catastrofei, care ne așteaptă în sectorul agrar, preferă să pună etichetări standarde clasei de fermieri”, a scris Slusari.
Slusari a venit și cu unele precizări referitoare la ajutoarele destinate fermierilor și la fondul de subvenționare.
”Din 1,9 miliarde de lei, despre care atâta se vorbește, 1,4 de miliarde sunt datoriile față de agricultori pentru anul 2022. Iar din cei 200 de milioane de lei și 4000 tone de motorină română, pe care fermierii cu mare greu au obținut prin discuții cu Maia Sandu în noiembrie 2022 și prin proteste din iunie 2023, la moment, nici un bănuț și nici un litru nu a nimerit la agricultorii afectați”, a mai adăugat Alexandru Slusari.