Asociația Forța Fermierilor și Federația Națională a Fermierilor anunță că pe 22 noiembrie agricultorii vor organiza proteste masive. Fermierii din mai multe raioane se vor deplasa cu tehnică agricolă spre Chișinău. Reprezentanții fermierilor susțin că autoritățile nu au satisfăcut revendicările înaintate anterior iar „mulți producătorii agricoli sunt la limita falimentului și disperării”.
„Din start cerem scuze de la locuitorii capitalei pentru anumite incomodități, însă foarte mulți producătorii agricoli sunt la limita falimentului și disperării și nu au altă ieșire. Toate încercările noastre de a rezolva problema salvării fermierilor micro, mici și mijlocii prin dialog au eșuat. Autoritățile nu ne-au aud și prin tăcerea și inacțiuni contribuie la distrugerea agricultorilor din zonele rurale și transformarea Moldovei în moșia holdingurilor transnaționale, care nu au nevoie de satele noastre”, se arată în declarația Asociației Forța Fermierilor.
Principalele revendicări ale agricultorilor sunt:
Introducerea prin decizia CSE pentru perioada până la 31 octombrie 2024 a unui moratoriu pentru calcularea penalităților, executarea silită a obligațiunilor și demararea procedurilor de insolvență în raport cu agricultorii micro, mici și mijlocii, care au în structura terenurilor agricole cel puțin 70% din culturile cerealiere și oleaginoase;
Aprobarea și finanțarea schemelor de plăți directe la hectar, începând cu anul 2024, după exemplu Uniunii Europene;
Alocarea în anul 2024 din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii 50%, dar nu mai puțin de 1 mlrd. de lei, pentru fermierii micro, mici și mijlocii ca compensații pentru prețuri derizorii în forma de plăți directe la hectar de floarea soarelui și porumb, cultivate în anul 2023.
Interzicerea importului de grâu, porumb și floarea soarelui cel puțin până la 31 martie 2024 și admiterea tranzitul cerealelor și oleaginoaselor din Ucraina doar cu transportul feroviar;
Fermierii susțin că cerințele înaintate autorităților pot fi realizate fără cheltuieli suplimentare bugetare, deși ei considerăm că guvernul trebuie să atragă fonduri europene pentru sprijinul financiar al fermierilor în contextul situației geopolitice în regiune, așa cum au procedat alte țări din Bazinul Mării Negre.
Agricultorii afirmă că protestul „este absolut lipsit de substrat politic și vom curma orice tentativă a forțelor politice să folosească evenimentul nostru în scopuri meschine”.