Update: Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a declarat că au fost comise crime de război atât de către Israel, cât şi de către Hamas în conflictul care a izbucnit în urmă cu o lună, relatează CNN.
„Atrocităţile comise de grupările armate palestiniene pe 7 octombrie au fost odioase, au fost crime de război, la fel ca şi menţinerea continuă a ostaticilor. Pedepsirea colectivă de către Israel a civililor palestinieni este, de asemenea, o crimă de război, la fel ca şi evacuarea forţată ilegală a civililor. Acţiunile unei părţi nu absolvă acţiunile celeilalte părţi”, a declarat Volker Turk aflat la punctul de trecere Rafah din Egipt, la graniţa cu Gaza.
Vorbind despre ajutorul umanitar care a fost livrat prin Rafah, Turk a spus: „Linia de salvare a fost subţiată în mod nedrept şi scandalos”.
El a cerut ca mai mult ajutor umanitar să poată fi livrat în enclavă. Israelul a bombardat fără încetare Gaza ca răspuns la un raid transfrontalier al Hamas în sudul Israelului, pe 7 octombrie, când bărbaţi înarmaţi au ucis 1.400 de persoane şi au luat aproximativ 240 de ostatici.
De atunci, bombardamentele israeliene au ucis peste 10.500 de persoane, inclusiv multe femei şi copii, susţin autorităţile din Fâşia Gaza controlată de Hamas.
Update: Exporturile de armament și echipamente militare ale Germaniei către Israel au crescut în acest an de 10 ori, în comparație cu anul trecut, iar 90% din livrări au fost făcute după începutul războiului din Orientul Mijlociu, din 7 octombrie.
Astfel, guvernul german a aprobat exportul de echipamente de apărare în valoare de aproximativ 303 milioane de euro către Israel. Prin comparaţie, în tot anul 2022 au fost aprobate exporturi de armament în valoare de 32 de milioane de euro.
Majoritatea permiselor individuale de export, 185 din 218, au fost acordate după atacul din 7 octombrie asupra Israelului.
Chiar şi cu această creştere, Israelul reprezintă o parte minoră din exporturile militare ale Germaniei, care au totalizat 8,76 miliarde de euro în primele nouă luni ale anului 2023.
Germania furnizează Israelului în primul rând componente pentru sisteme de apărare aeriană şi echipamente de comunicaţii, potrivit agenţiei de presă germană DPA.
Oficiali din Egipt și ai ONU susțin că sunt în curs negocierile pentru instituirea unui armistițiu umanitar de trei zile în Fâșia Gaza, transmite AP. Acordul ar permite ca mai multe ajutoare, inclusiv alimente, medicamente și cantități limitate de combustibil, să intre în teritoriul asediat pentru a ușura condițiile tot mai grele pentru cei 2,3 milioane de palestinieni blocați în regiune. Negocierile sunt intermediate de Qatar, Egipt și Statele Unite, susțin sursele AP.
Între timp, zeci de mii de palestinieni au fugit din nordul Fâşiei Gaza, zonă în care, potrivit armatei israeliene, Hamas a pierdut controlul. Exodul accelerat a avut loc în timp ce forţele israeliene s-au apropiat de centrul oraşului Gaza, lansând bombardamente intense. Printre cei care au fugit din calea asaltului terestru tot mai extins al Israelului se numără copii, persoane în vârstă şi persoane cu dizabilităţi, iar cei mai mulţi au mers pe jos cu un număr minim de bunuri, a declarat ONU. Totodată, luptele de stradă fac ravagii în orașul Gaza, luptătorii Hamas folosind tuneluri pentru a prinde în ambuscadă forțele israeliene. Armata israeliană a spus că trupele sale au avansat în centrul Gaza City, principalul bastion al Hamas și cel mai mare oraș din enclava de la malul mării, iar grupul islamist a afirmat că inamicul a suferit pierderi grele.