VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

R. Moldova împrumută 86 de milioane de euro pentru construcția spitalului regional Bălți

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va acorda Republicii Moldova un credit de 86 de milioane de euro pentru construcția Spitalului Regional Bălți. Proiectul de lege care prevede ratificarea unui împrumut în acest sens a fost examinat la ședința Comisiei economie, buget și finanțe și va fi propus spre adoptare în plenul Parlamentului.

Creditul acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei acoperă 80% din costul total al proiectului, care este estimat la 108 milioane de euro.

Astfel, în nordul țării, va fi construit un spital modern, cu o suprafață de 38.000 de metri pătrați. Acesta va fi dotat cu 340 de paturi de spitalizare și 78 de paturi pentru prestarea serviciilor medicale în regim ambulatoriu.

Beneficiarii vor fi oamenii din regiunea de nord a Republicii Moldova, care vor avea acces la servicii medicale calitative, cu echipamente moderne.

Spitalul Regional Bălți va fi construit pe un teren din extravilanul satului Corlățeni, raionul Râșcani. Proiectul urmează a fi implementat până în anul 2028.

Acordul-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea proiectului „Construcția Spitalului Regional Bălți” a fost semnat la Chișinău, la 16 octombrie 2023.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.