Republica Moldova trece și în acest an la ora de iarnă. Tradițional, la noapte, ceasurile se dau înapoi cu o oră, iar ora 04.00 va deveni ora 03.00. În prezent, schimbarea orei, în ultimul weekend din martie și ultimul weekend din octombrie, este aplicată în 70 de state ale lumii. Medicii susțin că, în medie, oamenii au nevoie de o săptămână pentru adaptare.
Sistemul „ora de vară” și „ora de iarnă” a fost adoptat în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului, apărute în anii 1970.
Pe actualul teritoriu al Republicii Moldova, ora oficială de vară a fost introdusă în 1932, când eram parte a României Mari. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an. Ulterior, însă, până în 1981 nu s-a mai folosit ora de vară, după ce în acel an, URSS a decis să revină la procedura de schimbare sezonieră a orei.
Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, în 1916. Amintim, după lungi dezbateri, Parlamentul European a decis, în martie 2019, renunţarea la schimbarea orei, măsură care a intrat în vigoare în anul 2021. Decizia trebuia însă confirmată şi de parlamentele naţionale. Subiectul a intrat însă în pauză în perioada pandemică, iar după începere războiului în Ucraina, la fel, nu a mai fost supus dezbaterilor. În aceste condiții, nici Republica Moldova nu a renunțat la schimbarea orei, astfel că aceasta are loc de două ori pe an, în martie și în octombrie.