Preţurile de referinţă pentru gaze naturale în Europa au scăzut astăzi cu până la 6,5%, după ce săptămâna trecută au înregistrat un avans de peste 40%, traderii urmărind prognozele meteo favorabile şi eforturile internaţionale de a ţine sub control conflictul din Orientul Mijlociu, transmite agenția Bloomberg.
La hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna noiembrie erau în scădere cu 4,9%, până la 51,3 euro pentru un Megawatt-oră.
Prognozele meteo favorabile cumulate cu revenirea livrărilor de gaze din Norvegia, cel mai important furnizor de gaze al Europei, au ajutat la reducerea riscurilor la adresa aprovizionării care au afectat recent piaţa gazelor. În plus, eforturile SUA şi aliaţilor de a evita o extindere a conflictului dintre Israel şi Hamas la nivelul întregii regiuni au contribuit şi ele la diminuarea temerilor privind impactul conflictului asupra livrărilor de gaze.