Ex-ministra Ana Revenco a venit cu o reacție, după ce președinta Maia Sandu a semnat scrisoarea prin care propune Parlamentului numirea acesteia în funcția de director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Ana Revenco menționează că această funcție reprezintă „o onoare și totodată o mare responsabilitate”.
„Coordonarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării este o provocare pentru mine. Faptul că am fost nominalizată pentru această funcție de președinta țării este o onoare și totodată o mare responsabilitate. Dacă voi coordona acest Centru, voi face tot ce îmi stă în puteri ca să asigur buna funcționare a unei instituții atât de importante pentru asigurarea stabilității sociale în țara noastră. Influențările și manipulările externe ale informației, falsurile și atacurile hibride aduc daune la fel de mari ca războiul și crima. În acest context, voi depune tot efortul pentru a asigura că trăim cu toții într-o societate liberă și bine informată”, a comentat Ana Revenco.
Săptămâna aceasta în Parlamentul Republicii Moldova se va discuta această nominalizare. Până la decizia legislativului nu voi face alte declarații.