Comisia Electorală Centrală a acreditat încă 137 de observatori naționali și 13 observatori internaționali pentru monitorizarea alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023.
Potrivit unui comunicat remis presei, observatorii naționali reprezentă Asociația obștească „Promo-LEX”, iar observatorii internaționali au fost acreditați la solicitarea Asociației Pro Democrația Club Târgu Neamț și a unor misiuni diplomatice acreditate în țara noastră: Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Ambasada Republicii Finlanda, Ambasada Republicii Franceze și Ambasada Republicii Austria.
Persoanele acreditate în calitate de observatori își vor desfășura activitatea în condițiile legislației Republicii Moldova.
Amintim că termenul limită de depunere a cererilor privind acreditarea în calitate de observator este de 7 zile până la ziua alegerilor, adică 28 octombrie 2023.
Până la moment, CEC a acreditat, în total, 834 de observatori, dintre care 101 de observatori internaționali și 733 de observatori naționali.