Plenul Comisiei de la Veneția a aprobat, ieri, în cadrul ședinței plenare, patru opinii privind legile prezentate de Republica Moldova. Prin acele opinii, Comisia a indicat Parlamentului de la Chișinău mai multe scăpări și gafe admise în cazul a patru legi adoptate recent, transmite deschide.md.
Despre acest lucru anunță președintele Comisiei juridice, numiri și imunități din cadrul Parlamentului R. Moldova, Olesea Stamate. Ea menționează că este vorba despre:
1.Opinia follow-up (de monitorizare) pe marginea legilor vetting. Comisia de la Veneția a apreciat modificările făcute de autorități și concluzionează că majoritatea absolută a recomandărilor anterioare au fost respectate.
2. Opinia follow-up la legile SIS. Sunt câteva recomandări care nu au fost suficient implementate. „Vom reveni, astfel, la legislația SIS, astfel încît să ne asigurăm că toate recomandărilor sunt realizate”, scrie Olesea Stamate.
3. Opinia pe marginea proiectului curții anticorupție. Comisia de la Veneția notează că este la decizia autorităților dacă trebuie sau nu să instituie o curte anticorupție, dar că, înainte să facă acest pas, este necesară o analiză suplimentară. De asemenea, Comisia a formulat mai multe propuneri de imbunătățire a textului, pe care Parlamentul de la Chișinău le va analiza cu atenție.
4. Opinia pe marginea modificărilor electorale (care recent au fost declarate neconstituționale). Comisia opinează că legea nu corespunde cerințelor de individualizare a restricțiilor, precum și nu oferă posibilitatea unui remediu efectiv. În acest caz, președinta Comisiei juridice susține că în noile modificări adoptate în Parlament saptămâna aceasta, s-a luat în considerare aceste aspecte, oferind criterii clare pentru aplicarea restricției, reducerea termenului de restricție de la 5 la 3 ani, precum și posibilitatea contestării în instanța de judecată.
„Apreciem conlucrarea cu experții Comisiei de la Venția și contribuția valoroasă a comisiei la ajustarea legislației noastre la standardele europene”, mai adaugă Olesea Stamate, pe pagina sa de facebook.