VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

VIDEO/ Primarul unei localități din Drochia, prins beat criță la volan

Un primar dintr-o localitate din raionul Drochia, în vârstă de 39 de ani, a fost prins beat la volan. Cazul a avut loc aseară, în jurul orei 22:00.

Funcționarul a fost stopat de oamenii legii la ieșirea din satul Pervomaiscoe, raionul Drochia.

Potrivit oamenilor legii, automobilul de marca Mitsubishi pe care acesta îl conducea se deplasa neuniform pe traseu.

La solicitarea poliţiştilor de a fi testat alcoolscopic, conducătorul auto a refuzat atât testarea cu aparatul Drager, cât şi prelevarea probelor biologice în vederea determinării concentraţiei de alcool”, anunță oamenii legii.

Astfel, pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru refuzul, împotrivirea sau eschivarea de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate.

Conform legislației în vigoare persoana se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.