Stăvilit cu greu de cutumele prezumptive ale doliului național, megaplebiscitul despre valoarea operei literare, dar mai ales despre rolul politic al scriitorului Ion Druță în dezrobirea moldovenilor/românilor basarabeni, abia urmează. Am simțit cu toții presiunea puhoaielor opiniste gata să rupă zăgazurile tăcerii. Firește că se vor pronunța nu doar cei mai versați sau măcar pospăiții, ci toți delaolaltă, cui nu i-i lene, cum ar spune, eufemistic, un protagonist mascotă din romanele druțiene. La fel cum se pronunță în scrutinele locale, parlamentare sau prezidențiale. Că doar nimeni nu ne întreabă, înainte de a ne încredința buletinul de vot, dacă am studiat câtuși de puțin, traiectoriile, performanțele și promisiunile candidaților. Prin urmare, cine ne poate împiedica să ne pronunțăm într-un subiect mult mai inofensiv, fără consecințe juridice? De ce am căuta un numitor comun (partea plină a paharului), dacă în subiecte cu adevărat vitale suntem ca racul, broasca și o știucă, … într-o zi s-au apucat, de pe mal în iaz s-aducă, un car cu grâu încărcat… Pardon, atâta țin minte din fabula lui Donici, pe care am învățat-o în clasa a cincea. Mulți dintre cei care s-au avântat să participe și se vor antrena în continuare în rezolvarea lui Druță, alteori dau impresia că au rămas undeva prin clasa a cincea, dar se îndârjesc, insistă să tragă și ei o felie, un ciob din profitul vizibilității asigurate de rețelele sociale. Oricare ar fi proporțiile inevitabilului plebiscit, de pe acum se poate spune că Ion Druță și-a onorat rolul de patriarh autoexilat, rol jucat până la ultima suflare, dar și după oprirea funcțiilor vitale, când și-a făcut apariția în scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”, așezat în sicriul de stejar, ca să-i convoace pe adulatori și hulitori la sesiunea de citire a nescrisului testament. Sună cinic, dar până la următoarea zi de doliu național, Ion Druță va fi moderatorul invizibil al discuțiilor despre viitorul (european? unionist? euroasiatic?) Republicii Moldova.