Astăzi, 1 octombrie, este marcată Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, instituită cu scopul de a promova drepturile acestora, prin încurajarea de a participa activ la viaţa economică, politică, socială şi culturală, dar şi pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială, dar și pentru a crește nivelul de conștientizare și de empatie cu privire la calitatea vieții persoanelor de vârsta a treia. Populația lumii îmbătrânește, determinată de creșterea speranței de viată și de scăderea ratei natalității. În 2019, conform datelor companiei Euromonitor International, pentru prima dată în istorie, numărul persoanelor de peste 65 a depășit numărul copiilor de sub 4 ani.
Vitalie Ștîrba, cercetător științific la Centrul de Cercetări Demografice și doctorand la Universitatea Charles din Praga, a spus duminică, 1 octombrie, în cadrul programului informativ Pulsul Basarabiei, că suntem martorii unei îmbătrâniri a populaţiei, formată atât prin prisma bunăstării şi longevităţii vieţii populaţiei, cât şi prin prisma fenomenului migraţiei, în care, de regulă, este implicată populaţia tânără.
„În viitor, populaţia Republicii Moldova, va continua să îmbătrânească. Astfel, trebuie ajustate politicile statului, ca să facem faţă acestor povocări. În Republica Moldova, populaţia are încă un comportament tradiţional, unde grija pentru părinţi şi persoanele în etate, este, în sine, o normă socială. În acelaşi timp, deoarece populaţia a devenit mai longevivă, avem un număr tot mai mare de persoane, care trebuie să aibă grijă de proprii copii, dar şi de părinţi, care pot avea anumite boli cronice, s-au alte necesităţi de îngrijire. Într-o asemenea situaţie, nu toţi reuşesc să facă faţă stării emoţionale s-au economice, la care sunt expuşi”, a declarat cercetătorul.