Invitatul emisiunii Pe Aripile Sportului este legendarul futsalist moldovean, Constantin Burdujel. Multiplu campion în R. Moldova și în România, Constantin Burdujel face o „incursiune” în cariera sa și rememorează cele mai importante momente trăite în sălile de futsal, precum și dincolo de activitatea sportivă.
De asemenea, jucătorul de 37 de ani oferă detalii despre situația actuală din echipa noastră națională. „Noi, băieții din generația noastră, la ce mod de viață ducem, încă mai putem lupta pentru o calificare la un turneu mare”, spune Constantin Burdujel.