VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Șeful CNA, despre cazul Arinei Spătaru: O inovație pentru R. Moldova

Cazul cu implicarea președintei ALDE, Arina Spătaru, este o inovație pentru Republica Moldova. O spune șeful Centrului Național Anticorupție, potrivit căruia, chiar dacă Arina Spătaru a cerut CNA să-i fie asigurată paza de corp, solicitarea este expediată procurorilor.

În cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei, șeful CNA a menționat că măsurile speciale de investigație cu participarea Arinei Spătaru au fost autorizate doar pe teritoriul Republicii Moldova și nu au existat colaborări cu alte state în privința acestui caz.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, președintei ALDE, Arina Spătaru, i-a fost atribuită calitatea de investigator sub acoperire după ce a fost audiată în calitate de martor pe marginea discuțiilor purtate în Israel cu Ilan Șor. Procuratura a explicat că pe teritoriul statului Israel nu au fost autorizate și nici efectuate măsuri speciale de investigație cu participarea Arinei Spătaru. Șeful CNA spune că instituția pe care o conduce a oferit sprijin Procuraturii Anticorupție pe cazul dat doar în faza inițială.

„Este un caz deosebit în sensul instrumentelor care s-au aplicat. Este o inovație pentru Republica Moldova. Acest caz a fost instrumentat aproape în întregime de colegii de la Procuratura Anticorupție, cu suportul altor autorități. Noi am intervenit la etapa inițială. Din câte cunosc, toate măsurile de investigații speciale au fost efectuate pe teritoriul Republicii Moldova. Uitându-ne la reglementările privind cooperarea pe domeniul penal, dacă se efectuează operațiuni comune cu alte state, e nevoie de implicarea ambelor părți. Din precizările colegilor de la Procuratura Anticorupție, acest caz nu a implicat astfel de episoade”, a spus Iulian Rusu, citat de IPN.

După ce a anunțat public despre colaborarea cu procurorii în vederea deconspirării modalității de finanțare ilegală a partidelor de către condamnatul penal Ilan Șor, Arina Spătaru a cerut CNA pază de corp.

„Decizia se ia de către procuror. Asta prevede Codul de procedură penală. Noi redirecționăm această solicitare, iar asigurarea pazei se face de către Ministerul Afacerilor Interne”, a spus directorul Centrului Național Anticorupție.

La 22 septembrie, ex-deputata Arina Spătaru a recunoscut că a colaborat cu oamenii legii în dosarul finanțării ilegale a partidelor de către grupul criminal Șor. Potrivit Arinei Spătaru, în cadrul discuțiilor pe care le-a avut cu condamnatul Ilan Șor, acesta ar fi recunoscut că beneficiază de sprijin din partea Federației Ruse pentru a deturna parcursul european al Republicii Moldova.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.