VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Grosu, discuții la Dublin despre parcursul european al R. Moldova

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, aflat la Dublin pentru a participa la Conferința Europeană a Președinților de Parlament, a avut întrevederi cu omologii săi din diferite țări.

Potrivit serviciului de presă al Legislativului, parcursul european al țării noastre a fost unul dintre subiectele importante discutate de oficiali.

Cu președintele Parlamentului Finlandei, Jussi Kristian Halla-Aho, Igor Grsu a abordat situația din regiune, provocările cu care se confruntă Republica Moldova și reformele pe care le face țara noastră în domenii-cheie precum justiție, economie, apărare, energetică.

„Suntem recunoscători că putem miza pe sprijinul Finlandei în aspirațiilor noastre europene”, a menționat Igor Grosu.

În cadrul întâlnirii cu conducerea Parlamentului Țărilor de Jos, Vera Bergkamp și Jan Anthonie Bruijn, au fost discutate subiecte ce țin de prioritățile Parlamentului, relațiile bune dintre cele două țări, procesul de aderare la UE și sprijinul pe care ni-l oferă partenerii olandezi în mai multe domenii.

Mi-am exprimat recunoștința pentru că doar în ultimul an, am făcut pași importanți în aprofundarea relațiilor – ministerele de externe au semnat Protocolul de modificare a Convenției bilaterale prin care este evitată dubla impunere privind impozitele pe venit și pe capital. Zilele următoare, la Chișinău, vom găzdui un forum al oamenilor de afaceri din țările noastre. De asemenea, în luna aprilie, Guvernul olandez a deschis o Ambasadă la Chișinău. Tot aceste acțiuni reprezintă un semnal puternic de sprijin și prietenie”, a precizat Igor Grosu.

La Dublin, Igor Grosu a avut o întrevedere cu președinta Camerei Reprezentanților a Parlamentului Federal al Regatului Belgiei, Eliane Tillieux, și președinta Senatului, Stephanie D’Hose.

Oficialii au discutat despre consolidarea legăturilor dintre cele două țări, colaborarea în domenii de interes reciproc, precum și deschiderea Ambasadei Belgiei la Chișinău în luna septembrie, care marchează o nouă etapă în dezvoltarea relaţiilor bilaterale.

Șeful legislativului a menționat că Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene.

„În 2024 Belgia va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene și mizăm pe susținere în această perioadă importantă pentru țara noastră”, a spus Igor Grosu.

Serviciul de presă al Legislativului mai anunță că Igor Grosu a discutat și cu vicepreședinta Parlamentului Letoniei, Zanda Kalnina-Lukasevica, și cu vicepreședinta Bundestagului Republicii Federale Germania, Aydan Özoğuz.

Anul 2023 este foarte important pentru Republica Moldova din punct de vedere al reformelor în domenii precum justiția, economia, energetică, infrastructură și securitate. Suntem recunoscători pentru sprijinul continuu al Letoniei și al Germaniei în realizarea acestor reforme, care ne vor permite să ne urmăm calea de aderare la UE și să devenim mai conectați cu Europa”, a fost mesajul transmis de Igor Grosu.

Menționăm că președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a participat, în perioada 28-29 septembrie, la Conferința Europeană a Președinților de Parlament din statele membre ale Consiliului Europei, care a avut loc la Dublin. Reuniunea s-a desfășurat sub auspiciiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și are loc odată la doi ani. La ediția curentă și-au anunțat participarea peste 60 de președinți și vicepreședinți de parlament din 46 de țări membre ale Consiliului Europei, peste 400 de delegați din țările cu statut de partener sau observator și șefi ai mai multor adunări parlamentare.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.