VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Război în Ucraina, ziua 579: Rusia a emis un mandat de căutare pe numele președintelui Curții Penale Internaționale

Update: Rusia l-a adăugat luni pe preşedintele Curţii Penale Internaţionale (CPI), polonezul Piotr Hofmanski, pe lista sa cu persoane căutate, fără a preciza însă motivul, relatează AFP.

„Căutat în cadrul unei anchete penale”, a precizat Ministerul de Interne în baza sa de date cu persoane căutate, potrivit agenţiilor de presă TASS şi RIA Novosti.

În primăvara acestui an, CPI a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin pentru rolul său în deportarea ilegală de copii ucraineni. Deşi Rusia nu este membră a CPI, mandatul de arestare îi limitează preşedintelui rus libertatea de mişcare, notează Agerpres.

El a trebuit să renunţe din acest motiv să participe la summitul BRICS organizat de Africa de Sud în luna august.

Procurorul CPI, Karim Khan, a fost şi el adăugat în luna mai de Moscova pe lista sa cu persoane căutate.

Deși nu au precizat infracțiunea de care este suspectat Khan, autoritățile ruse îl acuză că a „lansat urmăriri penale împotriva unei persoane cunoscute ca nevinovată” şi că a „pregătit un atac împotriva unui reprezentant al unui stat străin”.

Vladimir Putin şi comisarul rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, sunt acuzaţi de CPI de crime de război pentru „deportarea ilegală” a mii de copii ucraineni şi transferul lor din zonele ocupate din Ucraina în Rusia, acuzaţii respinse virulent de Moscova.

Update: Contraofensiva ucraineană se află într-o fază extrem de dinamică, susține Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), precizând că forțele ucrainene au fost angajate într-un asalt care a pătruns în liniile rusești.

Conform ultimului său raport, analiștii ISW, susțin că rapoartele recente promițătoare privind progresul tactic ucrainean, inclusiv spargerea unor fortificații de câmp rusești, în zona Orikhiv, în vestul regiunii Zaporojie, nu ar trebui citite ca o garanție că Ucraina se află în pragul unui succes operațional semnificativ. Observatorii ar trebui să aibă răbdare și să se aștepte ca contraofensiva Ucrainei să continue până în iarna anului 2023 chiar și în primăvara lui 2024.

Potrivit analiștilor occidentali, Ucraina nu trebuie să realizeze o penetrare profundă bruscă și dramatică pentru a obține succes.

ISW afirmă că forțele ucrainene atacă pe trei direcții în salientul (pungă) Orikhiv începând cu 24 septembrie. De asemenea, potrivit institutului care citează surse ruse, forțele ucrainene ar fi pătruns în Verbove pe 22 septembrie și au continuat să atace așezarea cu vehicule blindate începând cu 24 septembrie.

Update: Aproape 1.000 de tone de cereale erau depozitate în instalațiile atacate de Rusia în cursul nopții în regiunea Odesa din sudul Ucrainei. Despre aceasta a anunțat luni, guvernatorul regional Oleh Kiper, potrivit Reuters.

Salvatorii au găsit cadavrele a două persoane sub dărâmăturile unui depozit de cereale din Odesa, lovit în atacul rusesc din timpul nopții, a anunțat guvernatorul regional Oleh Kiper, potrivit The Kyiv Independent.

Luni dimineață, Kiper a declarat că o femeie a fost rănită în Odesa în urma valului de explozii după ce Rusia a lansat zeci de drone și rachete asupra regiunii.

Atacul a avariat semnificativ portul maritim Odesa și un hotel abandonat pe teritoriul portului, au declarat Forțele de Apărare din sudul Ucrainei.

Update: Statul Major General al forțelor armate ucrainene susține că Rusia a pierdut 276.270 de soldați în Ucraina de la începutul invaziei.

Potrivit sursei citate, 420 de soldați ruși ar fi murit numai în ultimele 24 de ore.

Rusia a lansat, în cursul nopții de duminică spre luni, un atac asupra regiunii Odessa, lovind infrastructura portuară de la Marea Neagră şi rănind cel puțin o persoană.

Guvernatorului Oleh Kiper a informat că infrastructura portuară a fost avariată în atacul cu rachete și drone iar un incendiu a izbucnit într-o clădire nerezidențială din orașul Odesa.

„De asemenea, s-au înregistrat distrugeri la un depozit și la o casă din regiunea Odesa”, a scris guvernatorul pe Telegram precizând că o femeie a fost rănită și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Resturile de la rachete doborâte au avariat depozitele unei întreprinderi locale și o gospodărie dintr-o suburbie a Odesei.

La primele ore ale zilei de luni, 25 septembrie, forțele de apărare aeriană ale Ucrainei au doborât 19 drone de tip Shahed și 11 rachete de croazieră lansate de Rusia, au anunțat, pe Facebook, reprezentanții Forțelor aeriene ucrainene.

În total, rușii au lansat 33 de ținte aeriene în timpul atacului de noapte, a precizat forțele aeriene ucrainene.

Pentru atacul dinspre mare, a fost implicat și un submarin în zona golfului Novorossiisk.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.