VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

R. Moldova va mai denunța patru acorduri încheiate pe platforma CSI

Republica Moldova va denunța încă patru acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI). Proiectele de lege care presupun acest lucru au fost examinate la ședința de astăzi a Comisiei politică externă și integrare europeană.

Potrivit reprezentanților Parlamentului, se propune denunțarea Acordului cu privire la coordonarea relațiilor dintre statele CSI în domeniul electroenergeticii, a Acordului cu privire la asigurarea funcționării în paralel a sistemelor electroenergetice ale țărilor membre CSI și a Acordului cu privire la tranzitul de energie și putere electrică a țărilor membre ale CSI.

Potrivit Ministerului Energiei, prevederile Acordului cu privire la coordonarea relațiilor dintre statele membre CSI în domeniul electroenergeticii sunt irelevante și inaplicabile pentru Republica Moldova. Asta în contextul în care, din 2021, țara noastră se confruntă cu o criză energetică fără precedent, cauzată inclusiv de limitarea livrărilor de gaze naturale furnizate de „Gazprom” către „Moldovagaz”. Totodată, creșterea galopantă a prețurilor în regiune, la diferite tipuri de resurse energetice, este cauzată de conflictul inițiat de Federația Rusă, o parte semnatară a acestui Acord.

Se propune a fi denunțat și Acordul cu privire la asigurarea funcționării în paralel a sistemelor electroenergetice ale țărilor membre CSI, întrucât prevederile documentului nu mai pot fi aplicate din punct de vedere tehnic. Prevederile documentului nu se mai aliniază la direcțiile prioritare ale Republicii Moldova de dezvoltare a sectorului electroenergetic, care vizează armonizarea legislației din domeniu cu acquis-ul Uniunii Europene și integrarea pieței de energie națională cu piețele UE.

Denunțarea Acordului privind tranzitul de energie și putere electrică a țărilor membre ale CSI reafirmă intenția Republicii Moldova de a aprofunda relațiile de cooperare și integrarea în piețele europene de energie.

Tot la ședința de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare eu aprobat raportul pentru avizul consultativ privind denunțarea Acordului cu privire la apărarea intereselor statelor din zona rublei în cazurile introducerii de către unele state a valutei lor naționale. Această inițiativă aparține Ministerului Finanțelor și Băncii Naționale a Moldovei, care argumentează că acest document este depășit de timp, nu mai corespunde realităților actuale și este imposibil de aplicat.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.