Participanții la Marea Dictare Națională, care au obținut cele mai bune rezultate, au fost premiați astăzi în cadrul unui eveniment organizat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Cinci persoane au obținut nota 10.
Cei cinci câștigători sunt Cebanu Natalia, studentă la pedagogie și educatoare, Golban Veronica, profesoară la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Chișinău, Ungureanu Elena, cercetător științific, Lavric Olivia și Moraru Nina, studente.
Alți 57 de participanți au obținut nota 9.Printre aceștia se regăsesc elevi, studenți, profesori, lucrători în domeniul educației, persoane din în domeniul de comunicare, jurnalism și altele.
Persoanele care au obținut nota maximă au fost premiate cu vouchere în valoare de 2500 de lei destinate pentru procurarea cărților. Cei care au obținut nota 9 au fost premiați cu două bilete la Teatrul Național „Mihai Eminescu” și două cărți din donațiile oferite de Biblioteca Națională și câte un voucher din partea unei librării.
La Marea Dictare Națională s-a desfășurat pe 31 august, cu ocazia marcării Zilei Limbii Române. La eveniment au participat peste 450 de persoane. Lucrările scrise de participanții la Marea Dictare Națională au fost verificate de o comisie specială, alcătuită din profesori universitari, doctori habilitați și doctori în filologie.