Principalul subiect al întrevederii, anunțată de presa internațională, dintre liderul nord-coreean Kim Jong-un și președintele rus Vladimir Putin reprezintă un contract de furnizare de muniție către Moscova, transmite Financial Times.
Putin şi Kim ar urma să se întâlnească săptămâna viitoare la Vladivostok, în Orientul Îndepărtat al Rusiei, pentru a parafa un schimb de armament, tehnologie aerospaţială şi militară.
Mai exact, Putin ar dori ca Phenianul să vândă Rusiei artilerie şi rachete antitanc, pe care Moscova le-ar putea folosi în Ucraina, în timp ce Coreea de Nord ar căuta tehnologie avansată pentru fabricarea de sateliţi şi submarine cu propulsie nucleară, precum şi ajutor alimentar, inclusiv grâu, dar și petrol. La sfârșitul lunii august, Casa Albă a raportat că Vladimir Putin și Kim Jong-Un au făcut schimb de scrisori care menționau un posibil acord privind furnizarea de arme. Potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, negocierile privind cooperarea militară între cele două țări „se dezvoltă activ” la un nivel înalt.