Update: Premierul indian Narendra Modi, gazda summitului G20, a anunţat astăzi că s-a ajuns la un consens asupra Declaraţiei finale a summitului, care se referă și la situația din Ucraina. Negociatorii au rezolvat divergenţele profunde care existau în legătură cu formularea referitoare la războiul din Ucraina, transmite BBC, citat de digi24.ro.
Anunţul premierului Modi a luat prin surprindere pe toată lumea, întrucât nu era de aşteptat un astfel de consens sau cel puţin nu aşa de repede. Premierul Narendra Modi a făcut anunțul, dar nu a oferit detalii despre formularea de compromis. ”Datorită muncii asidue a tuturor echipelor, am obţinut un consens asupra Declaraţiei Summitului liderilor G20. Anunţ adoptarea acestei declaraţii”, a declarat Modi în faţa liderilor G20 reuniţi la New Delhi.
Update: Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a convocat Cartierul general al comandantului suprem unde a cerut măsuri noi și sigure pentru protecția infrastructurii ”coridorului de cereale” și a teritoriilor din prima linie a fronturilor din est și sud.
”De urgență să fie realizat un plan de protejare a infrastructurii energetice și a celei critice de atacurile rusești din aer. Protecția porturilor din regiunea Odesa și a infrastructurii ”coridorului cerealelor” și protecția teritoriilor din prima linie”, a scris Zelenski pe o rețea socială.
Ofensiva Forțelor Ucrainene i-a forțat pe militarii ruși să schimbe sistemul de comandă și control, precum și să adapteze sistemele electronice pentru a se proteja împotriva dronelor ucrainene.
Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), citat de unian.net, forțele ruse au făcut modificări notabile în sistemul de comandă și control din Ucraina pentru a proteja infrastructura de comandă și pentru a îmbunătăți schimbul de informații.
Unitățile rusești au luat măsuri noi și la capitolul poziționării centrelor de comandă. Posturile au început să fie amplasate în poziții puternic apărate și cât mai departe de liniile de front și de raza posibilelor atacuri.
”Restricțiile impuse în rândul artileriei ruse din Ucraina determină armata rusă să-și schimbe așa-zisa „doctrină a focului” și să reducă volumul bombardamentelor, în favoarea preciziei”, scriu analiștii ISW.
Între timp, Forțele ucrainene continuă să desfășoare operațiuni defensive în est și operațiuni ofensive în sudul Ucrainei.
În direcțiile Kupiansk, Liman și Bahmut ale frontului de est, rușii nu renunță la încercările de a sparge apărarea Forțelor Armate ale Ucrainei.
Pe de altă parte, pentru a reface pierderile iremediabile, rușii continuă să atragă rezerve către direcțiile indicate, inclusiv soldați înrolați din rândul pușcăriașilor.