Ministrul Apărării al Marii Britanii, Ben Wallace, și-a confirmat demisia printr-o scrisoare expediată premierului de la Londra, Rishi Sunak. Fostul demnitar, cunoscut pentru contribuția sa în sprijinirea Ucrainei, cere Guvernului britanic să nu vizeze Apărarea pentru reducerea cheltuielilor bugetare, transmite Reuters, citată de Europa Liberă.
Într-o scrisoare de răspuns, Sunak l-a lăudat pe Wallace pentru contribuția lui la Ministerul Apărării și în celelalte funcții guvernamentale pe care le-a avut acesta în ultimii opt ani.
Presa britanică notează că Wallace a avut speranța să fie un potențial succesor al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, dar mandatul lui Stoltenberg a fost prelungit cu încă un an.
Fost căpitan al Forțelor Terestre britanice, Ben Wallace, în vârstă de 53 de ani, a fost numit ministru al Apărării în 2019 de prietenul și aliatul său, fostul prim-ministru Boris Johnson. Anterior, ocupase și alte funcții guvernamentale, de rang mai mic.
Wallace, alături de Johnson, a fost un susținător categoric al Ucrainei, după ce Rusia și-a lansat, în februarie 2022, invazia pe scară largă, convingând și alte națiuni să răspundă cererilor Ucrainei pentru ajutor militar.