VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Rectorul USM: Salariile profesorilor sunt infim de mici. Un doctor conferențiar primește 8.400 de lei

Salariile profesorilor sunt infim de mici. O spune rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, potrivit căruia salariul unui doctor conferențiar din Republica Moldova este de 8.400 de lei. Rectorul USM spune că salariile în instituțiile de învățământ superior nu sunt atractive nici pentru cadrele universitare și nici pentru personalul auxiliar. Deși ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat salarii mai mari pentru profesori din 2024, Igor Șarov spune că aceste majorări, cel mai probabil, vor fi nesemnificative.

Rectorul USM, Igor Șarov, spune că salariile profesorilor universitari sunt extrem de mici, iar majorarea acestora este imperios necesară. Declarația are loc în contextul în care, recent, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat că începând cu 1 ianuarie 2024 profesorii vor primi salarii majorate.

„Profesorii așteaptă majorări salariale. Nu mă aștept la mari majorări începând cu 2024. Chiar și ministrul vorbea despre imposibilitatea de a veni cu majorări de 30-40%, vor fi majorările tradiționale de la început de an pentru diferite categorii bugetare. Dar adevărul este unul, fără majorări salariale la profesori, nu vom merge mai departe. La fel ca pentru angajații din domeniul științei. Spunem că nu vin tinerii în domeniul științei, dar nu vin pentru că avem o altă generație de tineri, care sunt pragmatici, vor să trăiască azi, iar pregătirea unui cercetător durează mulți ani. Un doctor conferențiar are astăzi 8400 de lei. E cazul meu personal, având un salariu de 0,5 e vorba de 4200 de lei. Salariile sunt infim de mici”, a spus Igor Șarov în cadrul unei emisiuni la RliveTV, citat de IPN.

Igor Șarov spune că un ministru merită un salariu de 50 de mii de lei, însă majorarea salariilor miniștrilor trebuie să aibă loc în paralel cu majorarea salariilor celorlalte categorii de bugetari.

„Un ministru merită să aibă un salariu de 50 de mii, dar timpul ales pentru aceste majorări nu este cel mai reușit. Fiecare ministru are în spate o armată de profesori, medici, polițiști și lucrurile trebuie să fie echilibrate. Aceste discuții au fost întotdeauna, și pe timpul guvernării lui Voronin, Filat, Filip, dar era o limită. Nu poți ridica salariile miniștrilor atât timp cât în sistemele respective nu au loc majorări”, a mai spus rectorul Universității de Stat din Moldova.

În prezent, salariul unui profesor din Republica Moldova variază între 7.600 de lei și 11.000 de lei. Câștigul salarial mediu lunar brut la unitățile din sectorul real cu patru și mai mulți salariați și toate instituțiile bugetare a constituit în al doilea trimestrul anul curent 12175,9 lei.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.