În Republica Moldova se observă aparenţa unui peisaj mediatic diversificat – reviste și ziare, posturi de radio și de televiziune, portaluri internet. Peste 80 la sută din populație are acces la internet. Jurnalista Valentina Ursu a discutat cu Petru Macovei, directorul Asociației Presei Independente despre cum s-a dezvoltat mass-media pe parcursul a 32 de ani de independență.
Petru Macovei: Au fost suișuri și coborâșuri. În primul rând, trebuie să ne bucurăm că avem presă independentă în Republica Moldova, chiar dacă independența este una determinată foarte mult de independența financiară, și asta-i marea problemă a pieței media din Moldova. La 32 de ani de independență, nu avem o economie care să susțină o presă independentă, și cum aceste două lucruri sunt foarte interconectate, putem vorbi de o anumită relativitate în toată povestea asta. În același timp, în 32 de ani Republica Moldova a crescut o castă, dacă vreți, de jurnaliști de mare valoare, cei care nu s-au vândut, chiar dacă în acești ani au fost în Republica Moldova guvernări de tot soiul, care și-au dorit să corupă jurnaliștii pentru ca jurnaliștii, la rândul lor, să corupă publicul. Deci au fost jurnaliști cu coloană vertebrală, care au știut să-și facă meseria astfel încât cetățenii țării noastre să fie în mare parte informați, și nu dezinformați. Trebuie să recunoaștem că au fost și mai sunt încă foarte mulți așa-ziși jurnaliști, care fac serviciul puterii sau serviciul partidelor politice și asta sigur că este într-o disonanță foarte mare cu valorile democrației, în general, și ale presei independente, dar eu sunt convins că mergem pe calea cea bună și reformele care se întâmplă în Republica Moldova în ultimii ani arată că se creează o temelie pentru ca presa din țara noastră să devină una care contribuie la dezvoltarea țării și la europenizarea Republicii Moldova.
Vocea Basarabiei: Cum vă explicați faptul că cetățeanul simplu spune că mai întâmpină greutăți atunci când trebuie să aleagă grâul de neghină și că uneori știrea falsă domină știrea veridică?
Petru Macovei: Totul ține de obișnuințele de consum ale oamenilor, omul simplu, pentru că despre el vorbim acum, obișnuit cu grijile cotidiene pe care le are, la nivelul destul de prost de trai pe care-l avem în Republica Moldova, sigur că oamenii își fac anumite priorități, iar informarea și alegerea grâului de neghină, din păcate, nu este prioritate. Ceea ce trebuie să facem noi, și dvs., ca jurnalist, și noi, ca activiști civici, trebuie să facem astfel încât prioritățile oamenilor să se schimbe, să înțeleagă că informarea conduce la o alegere mai bună pentru dânșii și pentru viitorul copiilor lor. Eu cred că lucrul acesta este tema noastră de acasă pentru următorii ani.
Vocea Basarabiei: Și de ce există o diferență chiar între regiuni, unde lumea e una care se informează mult mai bine și unde lumea se informează doar dintr-o singură sursă și nu mai caută a doua ca să poată să tragă o concluzie, fără ca să-i fie băgată de cineva pe gât?
Petru Macovei: Din punctul meu de vedere, asta depinde și de elitele politice locale, conducătorii locali, influencerii locali. Dacă în unele regiuni, cum este autonomia găgăuză, de exemplu, conducătorii, deputații Adunării Populare, membrii Comitetului executiv sunt persoane cu viziuni pro-ruse, ei încearcă să inoculeze aceste viziuni și alegătorilor, populației din acele regiuni, plus instituțiile media din unele regiuni au rămas încă în secolul trecut, adică așteaptă indicații de la partid, de la guvern, de la Consiliul raional – ce să spună și cum să spună. Trebuie să spargem acest stereotip în mentalitatea unor jurnaliști din unele regiuni, astfel încât și ei să contribuie la o educație mediatică mai sănătoasă a oamenilor de la noi.
Vocea Basarabiei: Cât de mult se reușește diminuarea propagandei în spațiul public?
Petru Macovei: Într-o anumită măsură s-a reușit, trebuie să recunoaștem, chiar și rezultatele ultimelor alegeri arată că, în pofida propagandei pro-ruse, care este o boală mai veche cronică a Republicii Moldova, totuși, oamenii au putut să facă o alegere cu perspectivă de viitor, și nu una care ne ancorează în trecut, suntem și aici pe calea cea bună, dar trebuie să depunem și efort conjugat, și jurnaliștii bine intenționați și profesioniști, și organizațiile neguvernamentale, și bineînțeles că și statul Republica Moldova trebuie să se gândească la protejarea spațiului său informațional.
Vocea Basarabiei: Cum mai poate fi protejat acest spațiu informațional?
Petru Macovei: Foarte simplu, noi nu avem nici măcar, chiar în acest moment nu avem încă o nouă strategie de securitate a Republicii Moldova, la ea se lucrează foarte asiduu, eu am văzut niște drafturi ale acestei strategii, este destul de bună, se consultă cu partenerii noștri de dezvoltare, dar trebuie să se investească mai mult în sporirea calității jurnalismului din Republica Moldova, dar și în sporirea capacității oamenilor de a se informa din alte surse, nu doar din surse jurnalistice. Doi – statul Republica Moldova trebuie să ia măsuri pentru a bloca sursele de dezinformare. Să vă dau un singur exemplu, mai mulți oameni ne-au contactat la campania „STOP FALS!” și ni s-au plâns că surse propagandistice ale Tiraspolului, televiziunile, posturile lor de radio sunt audiate și pe malul drept al Nistrului, oameni de la Ocnița și chiar din Chișinău au spus că ei pot să asculte aceste posturi de radio sau posturi TV, dacă au satelit. De ce statul Republica Moldova nu poate să intervină mai activ? Ceea ce s-a făcut până acum sunt semi-măsuri, din punctul meu de vedere, ar trebui să lucrăm mai mult și să luăm măsuri mai dure în raport cu sursele propagandistice, sigur că având mare grijă că asta să nu lovească în libertatea de exprimare a oamenilor, dar în același timp să asigure dreptul constituțional al fiecărui cetățean al Republicii Moldova de a fi informat obiectiv.
Vocea Basarabiei: Instituțiile media deplâng situația că producția lor nu poate fi urmărită pe malul stâng al Nistrului.
Petru Macovei: Este adevărat! În același timp, da, pentru asta tot ar trebui să fie adoptate anumite măsuri în situația în care regimul separatist de la Tiraspol nu acceptă lucrul acesta, și s-au făcut mai multe încercări de-a lungul anilor, trebuie să găsim metode alternative de informare a cetățenilor din stânga Nistrului, prin intermediul resurselor de internet, prin alte modalități, astfel încât oamenii să se încorporeze puțin câte puțin în spațiul democratic al Republicii Moldova. Soluționarea diferendului transnistrean, din punctul meu de vedere, nu are cum să se întâmple fără o democratizare a acestei regiuni. Or, dacă e să comparăm dreapta Nistrului cu stânga Nistrului din punct de vedere al democratizării, lucrurile sunt ca între cer și pământ.
Vocea Basarabiei: Ce gust are independența, iată dacă tot a ajuns Republica Moldova să sărbătorească această a 32-a aniversare?
Petru Macovei: Este un gust frumos, în același timp, un pic amărui, pentru că în condițiile mai ales ale unei țări post-sovietice, cu o Rusie care nu renunță și nu va renunța niciodată la ambițiile sale expansioniste, țările care și-au dobândit independența după anul 1991 trebuie să fie foarte atente și, cel mai important, cetățenii acestor țări trebuie să înțeleagă cât de importantă este libertatea și independența, acest lucru contează mult mai mult decât o anumită stabilitate financiară care astăzi este și mâine nu-i. Noi cu toții putem construi la noi acasă o țară prosperă, dacă vom fi uniți și vom alege libertatea și nu dependența artificială de Rusia sau de alte puncte de politici internaționale.
Vocea Basarabiei: Dar pun preț cetățenii Republicii Moldova pe libertate?
Petru Macovei: O parte din cetățenii Moldovei, din păcate, nu pun preț. Și aici este marea noastră problemă de la care rezidă, de fapt, toate celelalte probleme, și asta arată cât de mult încă mai avem de muncit. La 32 de ani de independență trebuie să constatăm că suntem abia la începuturi. Dacă în anul 1992-1993 guvernanții din acea perioadă ar fi fost o generație de sacrificiu și ar fi adoptat acțiuni de șoc, inclusiv pe plan economic, așa cum s-a făcut în țările baltice, cu siguranță Moldova era în altă situație, dar nu cred că are rost acum să ne facem mustrări de conștiință și lecții de istorie, trebuie să încercăm să investim cu toții împreună în creșterea, consolidarea țării noastre ca stat liber, independent, european.
Vocea Basarabiei: Federația Rusă a inclus numele lui Petru Macovei pe o listă, unde figurează și politicieni, și activiști și sunteți declarat persona non grata. Ce reacție ați avut?
Petru Macovei: M-am amuzat destul de mult, nu vreau să zic că am avut un râs isteric, dar m-am amuzat, pentru că asta demonstrează, din punctul meu de vedere, cât de neputincioasă este Federația Rusă. Federația Rusă nici chiar în raport cu Republica Moldova, o țară foarte mică pe care ei credeau că o controlează sută la sută, deci, ei nu pot să întreprindă nimic altceva decât să declare câțiva politicieni și un activist civic într-o listă neagră a persoanelor indezirabile în Federația Rusă. Sigur că m-a onorat, asta demonstrează o dată în plus că ceea ce facem noi, în special în domeniul combaterii dezinformării prin campania „STOP FALS!”, își atinge scopul și asta vom face în continuare. Eu chiar, din punctul acesta de vedere, îi mulțumesc Federației Ruse că m-a inclus în acea listă, pentru că asta demonstrează calitatea muncii noastre, pe de o parte, pe de altă parte, sunt sigur că sunt mulți activiști civici, lideri de organizații neguvernamentale care sunt la fel de activi și vocali. M-am mirat că sunt doar eu în listă, îmi aduc aminte de reacțiile unor jurnaliști buni din Rusia și a unor activiști din Rusia cum reacționau ei când erau incluși în așa-zisa listă a agenților străini. Deci, ei declarau că este o onoare pentru ei să fie într-o listă cu persoane demne, care au coloană vertebrală și care au făcut ceea ce le dictează conștiința, nu ce le dictează Putin sau altcineva.
Vocea Basarabiei: Când ați fost ultima dată în Federația Rusă și dacă cumva preconizați să aveți o vizită în Federația Rusă?
Petru Macovei: Nu am fost în Federația Rusă din anul 2012, când am avut și un incident destul de neplăcut în metroul din Moscova, când mi-au furat toți banii din portmoneu și surprinzător este că cel sau cea care mi-a furat banii, pentru că era un vacarm în metroul din Rusia, mereu este supraaglomerat, și în portmoneu erau și documentele. Ei bine, banii i-au scos, documentele le-au pus înapoi. Mă bucur că am fost în acel moment cu unii colegi, inclusiv dna Ludmila Andronic, și m-a ajutat cu banii în acea perioadă. Sigur că lucrurile par a fi amuzante, eu nu planificam să merg în Federația Rusă și nu am cum să merg în situația în care în Rusia nu există jurnalism practic în acest moment. Toate activitățile și deplasările mele erau strict legate de profesia pe care o am, corespunzător am mers în Federația Rusă atunci când, de exemplu, Uniunea Jurnaliștilor din această țară a organizat o dezbatere cu participare europeană pe tema independenței presei, dar asta s-a întâmplat chiar înainte de epoca lui Putin, după care nu s-a mai făcut acest lucru. Deci, efectiv nu mai am pentru ce să merg în Federația Rusă, dar această situație și includerea mea în această listă de către Ministerul de Externe al Rusiei nu a făcut decât să mă ajute să reiau niște contacte cu jurnaliști foarte buni din Rusia care au plecat peste hotare și acum ei m-au contactat și am reluat contactele cu ei.
Vocea Basarabiei: Autoritățile ruse au deplâns faptul că în Republica Moldova a fost sistată activitatea câtorva posturi TV. Ce le spuneți?
Petru Macovei: Acestor posturi de televiziune li s-a retras, suspendat temporar licența pentru faptul că au încălcat legislația Republicii Moldova. Eu sunt absolut convins că toți cei care încalcă legislația trebuie să suporte consecințele, în special televiziunile. De ce? Pentru că televiziunile utilizează frecvențe, frecvențele sunt un bun public al tuturor cetățenilor, pentru asta și avem un Cod al serviciilor media audiovizuale. Acele 6 televiziuni pe care le deplânge Rusia, de fapt, ele erau toate cu politică prorusă editorială. Deci au fost sancționate inclusiv pentru faptul că în emisiunile, în știrile lor au transmis informații distorsionate despre războiul de agresiune neprovocat al Rusiei. Unul din aceste posturi, vă reamintesc, chiar a dat în direct cuvântarea lui Putin înainte de pornirea acestui război absolut oribil. Deci, absolut justificat a fost luată această decizie, eu sper foarte mult, dar am văzut că asta n-a schimbat, de fapt, politica editorială a acestor posturi, care au migrat în mare parte pe rețelele sociale. De aici, concluzia că ar trebui căutate soluții de a bloca conținutul care dezinformează și manipulează opinia publică, inclusiv pe rețelele sociale.
Vocea Basarabiei: Dar, eventual, atunci când nu va mai fi prelungită starea de urgență, ele pot să-și reia activitatea?
Petru Macovei: Legea spune că, la încetarea stării de urgență, deciziile Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale nu mai sunt legale, iată de ce de fiecare dată le spunem politicienilor noștri că ar trebui să se gândească în perspectivă ce se va întâmpla când starea de urgență se va încheia și sper să se încheie odată cu încheierea acestui război, dar Rusia nu renunță, astfel încât probabil o să dureze.
Vocea Basarabiei: Și atunci trebuie amendată, îmbunătățită norma legală?
Petru Macovei: Trebuie împuternicit Consiliul Audiovizualului astfel încât să poată lua asemenea decizii, să fie obligat prin lege să ia astfel de decizii, fără niciun fel de Comisie pentru Situații Excepționale, pentru că noi ne-am bucurat aici în Republica Moldova de foarte multă libertate, inclusiv de o legislație liberală în sensul prost al cuvântului, permisivă, ca să zic așa, iar foarte mulți s-au folosit de asta, inclusiv mulți politicieni și grupuri de interese. În cazul de față, grupurile de interese pro-ruse, care au investit mulți bani și acum sigur că nu vor să piardă banii.
Vocea Basarabiei: Integrarea europeană va aduce beneficii și pentru presa, mass-media din Republica Moldova?
Petru Macovei: Nu are cum să nu aducă, pentru că, pe de o parte, asta înseamnă un grad mai mare de profesionalizare a jurnaliștilor care să servească mai mult interesului public, pe de altă parte, asta se întâmplă chiar în acest moment. Da, suntem într-o perioadă de tranziție, dar în această perioadă investițiile donatorilor străini, ale partenerilor de dezvoltare în profesionalizarea media și chiar și în susținerea conținutului mediatic este destul de mare. Da, asta nu se va prelungi la nesfârșit, dar asta va permite să fie consolidate instituțiile media cu pondere la public și atunci, la o altă etapă, deja cei care fac produs de calitate și sunt apreciați de public vor supraviețui, alții probabil nu.
Vocea Basarabiei: Un om informat nu poate fi manipulat. Atât de des se repetă acest lucru, se pătrunde cetățeanul de acest îndemn?
Petru Macovei: Tot mai mult și mai mult. Iarăși nu putem spune că lucrurile se vor întâmpla peste noapte, dar din experiența noastră, întâlnirile pe care le avem cu oamenii din diferite regiuni ale Moldovei arată că oamenii încearcă să-și pună tot mai multe întrebări și asta se vede, inclusiv în contextul acestui război al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Puțin câte puțin, oamenii se conving că intențiile Rusiei, de fapt, sunt cu totul altele decât cele declarate și cele pe care unii oameni la o anumită perioadă a vieții lor au avut tendința să creadă în ele. Oamenii se maturizează, noi trebuie să fim maturi și din punct de vedere informațional, pentru că nimeni altcineva n-o s-o facă în locul nostru.
Vocea Basarabiei: Și putem vorbi despre o gândire critică în societatea Republicii Moldova?
Petru Macovei: Putem vorbi despre o gândire critică în dezvoltare și această perioadă de dezvoltare s-ar putea să dureze mai mult decât în alte țări. De ce? Pentru că noi am cam pierdut trenul, acești 32 de ani de independență, despre care am vorbit la început, ar fi putut fi folosiți inclusiv pentru o mai bună educație mediatică a oamenilor. Și nu s-a făcut, haideți să recuperăm.