Update: Uniunea Europeană pregătește un plan de sprijin financiar pe termen lung pentru Ucraina în valoare totală de peste 50 de miliarde de euro. O declarație în acest sens a fost făcută de președintele Consiliului European, Charles Michel.
„Tactica brutală a Rusiei este legată de atacul asupra porturilor ucrainene, care vizează răspândirea foametei în lume. Prin urmare, salutăm eforturile Ucrainei de a găsi noi modalități de a exporta cereale, în special, cu implicarea Turciei. UE vă sprijini încercările de a intra pe noi piețe. Înțelegem că aceasta este o luptă pentru viitor”, a declarat Charles Michel în cadrul Summitului „Platforma Crimeea”, care a avut loc la Kiev, potrivit BBC.
Prim-ministrul japonez, Fumio Kishida, a vorbit și el în cadrul Summitului și a promis că va oferi Ucrainei un ajutor de până la 7 miliarde de dolari, precum și că va lua parte la reconstrucția postbelică a țării.
„Japonia este de partea poporului Ucrainei pentru a asigura pacea și a-i întoarce din nou pe frumosul pământ ucrainean”, a spus el.
Update: O explozie la o școală din orașul Romnî din regiunea Sumy a ucis directorul, adjunctul, secretarul și bibliotecarul. Despre aceasta anunță ministrul Afacerilor Interne al Ucrainei, Igor Klimenko.
Anterior, autoritățile anunțau trei victime, iar biroul Procurorului General al Ucrainei a declarat că școala a fost lovită de o dronă.
„Operațiunea de îndepărtare a molozului a fost finalizată”, a declarat ministrul pe canalul său de Telegram.
Potrivit acestuia, au fost răniți patru localnici, care „în momentul sosirii treceau pe lângă instituția de învățământ”.
„Printre ruinele școlii, există o intrare supraviețuitoare în adăpost. Din păcate, oamenii nu au coborât în timpul alarmei într-un loc sigur. Este important să respectați regulile de siguranță: se declanșează o alarmă – mergeți în adăposturi”, a scris Klimenko, scrie BBC.
Miercuri a fost anunțată o alertă aeriană în regiunea Sumî. Armata rusă nu a raportat lovituri în această regiune a Ucrainei.
Update: Un depozit de cereale și un complex de marfă în apropierea Dunării au fost lovite și avariate în urma unui atac cu drone în timpul nopții în regiunea Odesa, afirmă Oleh Kiper, guvernatorul regiunii.
Acesta a precizat că atacul a durat trei ore, timp în care au fost distruse nouă drone Shahed lansate de militarii ruși. Nu au fost raportate victime. Oficialii ucraineni nu au precizat care din porturi a fost vizat de atac.
Update: O dronă a lovit o clădire de birouri, aflată în construcție, în preajma complexului Moscova City. Armata Rusă susține că a doborât trei drone ucrainene, în această dimineață, iar aeroporturile capitalei ruse și-au suspendat activitatea.
Conform primarului Moscovei și Ministerului rus al Apărării, o dronă a fost neutralizată iar bucăți din aceasta au lovit o clădire aflată în construcție aproape de centrul capitalei, miercuri dimineaţă, a declarat primarul oraşului, Serghei Sobianin.
Aeroporturile din Moscova şi-au suspendat zborurile miercuri dimineaţă, a relatat aceasta, ulterior ele fiind reluate.
Armata rusă a doborât alte două drone în partea de vest a regiunii Moscovei, a afirmat Ministerul rus al Apărării pe canalul de Telegram.
Footage from a CCTV Camera showing the moment that a Ukrainian “Beaver” Long-Range Attack Drone, which was claimed to have been Disabled by Electronic-Warfare Systems, struck a Skyscraper that was Under Construction in the Russian Capital of Moscow. pic.twitter.com/mRkFHO8nAA
— OSINTdefender (@sentdefender) August 23, 2023
Referitor la drona care a lovit o clădire din Moscova, presa de stat relatează că în urma coliziunii, au fost sparte geamurile și la clădirile din apropiere. Din primele informații, nu sunt victime.
Oficialii ruși au descris atacul ca fiind “o altă încercare a regimului de la Kiev de a comite un atac terorist”.
Atacurile cu dronă de miercuri sunt cele mai recente dintr-o serie de atacuri asupra capitalei Rusiei. Marți, Rusia a susținut că a doborât patru drone ucrainene în suburbiile Moscovei.
Cel puțin cinci persoane au fost ucise şi alte trei rănite, marți, în urma unui bombardament al ruşilor asupra regiunii Donețk din Ucraina, potrivit șefului administrației militare a regiunii, Pavlo Kirilenko.
Bombardamentul a avut loc în districtul Lîman.
Trei localnici au fost ucişi în timp ce stăteau pe o bancă în apropierea unei case din satul Torske, în timp ce un altul a ”suferit multiple răni la piept, umăr şi şold”, potrivit biroului procurorului regional din Doneţk.
Bombardamentele ruseşti au mai ucis doi civili şi au rănit încă unul în localitatea Yampil din regiunea Doneţk, tot marţi, a informat Kirilenko pe Telegram.
Rusia a mai lansat un atac aerian asupra satului Niu-York din regiunea Doneţk, folosind bombe care cântăresc 250 de kilograme, potrivit lui Kirilenko. Nu au fost victime în urma acestui atac, a adăugat el.