Reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” susțin că sunt „indignați de comportamentul arogant al reprezentanților Guvernului” iar compensațiile și motorina promise de autorități nu au ajuns la agricultori. Aceștia afirmă că dacă „tentativele asociației vor fi din nou ignorate”, își rezervăm dreptul să recurgă la alte acțiuni de protest cu tehnica agricolă și la blocarea traseelor naționale.
„Agricultorii-membrii Forța Fermierilor au rămas profund indignați de comportamentul arogant al reprezentanților Guvernului în raport cu producătorii agricoli, care ieri au venit la ușa executivului. Propunerea, care ne-a fost transmisă prin intermediul polițiștilor privind înscrierea la audiență la prim-ministru, nu este altceva decât bătaia de joc față de oameni, care hrănesc țara și prin impozitele lor achită salariile demnitarilor de stat, inclusiv cele dublate recent. Este o atitudine față de asociația profesională, care categoric nu poate fi tolerată întru țara cu aspirațiile europene”, se arată în declarația Asociației.
Agricultorii afirmă că decizia privind alocarea celor 200 mln lei din Fondul de intervenții pentru compensații încă nu există, și nici nu se cunoaște când va ajunge motorina din România la fermieri.
În acest context, reprezentanții asociației Forța Fermierilor au solicitat o discuție complexă cu prim-ministru și cu ministru al agriculturii despre situația actuală pe piața cerealelor și oleaginoaselor.
„Agricultorii, care se confruntă acum cu hărțuirea fără precedent din partea creditorilor și riscă să fie distruși până în octombrie, au vrut să dezbată subiectul introducerii unui moratoriu măcar pentru 3 luni la calcularea penalităților, executarea silită a obligațiunilor și demararea procedurilor de insolvență. Am vrut să abordăm problema fluidizării transportului cu care se exportă producția agricolă moldovenească și ucraineană prin crearea coridoarelor vamale speciale pentru cereale și oleaginoase autohtone. Am așteptat să fim informați cum stau lucruri cu accesarea fondurilor europene de compensare a pierderilor agricultorilor în urma războiului, care au fost solicitate de guvernul nostru cu mare întârziere. Întreruperea dialogului fără nici o explicație nu a fost cea mai bună soluție din partea domnului prim-ministru și a creat o tensiune semnificativă în rândurile agricultorilor, care au așteptat cu totul altceva de la actuală guvernare”, au precizat reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor”.
Asociația „Forța Fermierilor” acuză Guvernul de ignorarea revendicărilor agricultorilor și din 14 august au decis reluarea acțiunilor de protest. Membrii Asociației cer aprobarea urgentă a regulamentelor privind alocarea compensațiilor pentru grâu și orz, precum și repartizarea motorinei din România. De asemenea, agricultorii cer introducerea unui moratoriu până la 31 decembrie la achitarea datoriilor producătorilor agricoli care cultivă cereale și oleaginoase atât către creditorii privați, cât și către bugetul public național. Fermierii mai solicită autorităților crearea pentru perioada vară-toamnă a coridoarelor vamale speciale pentru exportul cerealelor și oleaginoaselor autohtone.