VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ministra Sănătății: Jumătate din instituțiile medicale din țară sunt ineficiente

În prezent, în Republica Moldova există nouă spitale municipale, 11 republicane și 34 raionale precum și un fond de 17 mii de paturi. În urma unei analize efectuate de Ministerul Sănătății, jumătate dintre aceste instituții medicale lucrează ineficient. Constatarea a fost făcută de ministra Sănătății, Ala Nemerenco în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Ministra Sănătății susține că numărul spitalelor din Republica Moldova este mult prea mare raportat la numărul populației iar statul alocă sume mari de bani pentru întreținerea lor. Potrivit ei, structura multor spitale trebuie revăzută și racordată la necesitățile cetățenilor.

„Rata de ocupare a paturilor și a rotației este în jur de 50%. Noi practic pompăm banii în aer în spitale, pentru căldură, electricitate iar infrastructura este proastă. Dacă este un număr de paturi chirurgicale și capacitatea este de 200 de pacienți anul dar sunt utilizate doar 100, în calitate de conducător trebuie să-ți pui întrebarea: ce trebuie de făcut? Eu aș reduce aceste paturi chirurgicale iar cealaltă jumătate aș trece-o pentru pacienții cronici, pentru bătrâni, pentru îngrijiri paliative. Nu le reducem totalmente, dar le schimbăm structura croindu-le după necesitățile populației din raionul respectiv”, a precizat Nemerenco.

Sunt sute de instituții medicale în care activează conducători, contabili, juriști care trebuie să muncească pentru cetățeni, susține Nemerenco. Potrivit ei, nicio instituție medicală nu este dotată corespunzător.

„Sunt instituții medicale, în special, în Chișinău, unde unele servicii corespund standardelor internaționale. Dar nu întreg spitalul. Conducătorii au dezvoltat anumite servicii, dar nu toate departamentele spițatului corespund tuturor rigorilor” declară șefa de la sănătate.

Ala Nemerenco afirmă că este nevoie de un Consiliu de Acreditare care să evalueze serviciile oferite de spitale și să decidă care instituții sau secții sunt eficiente și corespund cerințelor.

Anul trecut, potrivit ministrei, în spitalele din țară, inclusiv în cele municipale care nu sunt în subordinea ministerului, au fost investite echipamente în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei. O mare parte au fost oferite de partenerii de dezvoltare ai R. Moldova.

La sfârșitul anului trecut, Parlamentul a aprobat o lege prin care cele 31 de spitalele raionale au trecut în gestiunea Ministerului. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.